DOC// A mers o dată, nu și a doua. Fostul director al Autorității Aeronautice Civile, Iurie Armaș, nu a convins prima instanță

Viorica Mija
22/04/2024
Colaj CIJM

După ce a obținut prejudicii materiale de peste 160.000 de lei, fostul director al Autorității Aeronautice Civile (AAC) între 2013 și 2015, Iurie Armaș, nu se poate lăuda cu același bilanț în cazul solicitării de achitare a plăților pentru întârzieri în valoare de peste 67.000 de lei. Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a respins cererea sa împotriva Ministerului Justiției. Armaș a fost demis în urma unei bănuieli că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 800.000 de lei. Dosarul inițiat de Centrul Național Anticorupție (CNA) a fost clasat ulterior de Procuratura Anticorupție, iar procurorii și-au cerut scuze.

Iurie Armaș a fost numit director AAC prin hotărârea Guvernului Leancă din 13 noiembrie 2013, iar în luna iunie 2015 a fost demis. CNA anunța atunci că Armaș este cercetat într-un dosar penal pe faptul „depăşirii atribuţiilor de serviciu de către persoane cu demnitate publică”, iar în baza unui demers al procurorilor, acesta a fost suspendat din funcție.

CNA declara că, pe 17 februarie 2015, persoane cu demnitate publică din cadrul AAC, printre ca și Armaș, ar fi convertit 3.000.000 de lei de pe contul instituţiei în euro în condiţiile în care moneda europeană valora 28 de lei. Asta chiar dacă atât Legea aviaţiei civile, cât şi Regulamentul AAC, aprobat prin hotărâre de Guvern, interzicea acest gen de tranzacţii. Astfel, în urma fluctuaţiei cursului (deprecierea euro), instituţiei i-ar fi fost cauzate daune în proporţii de 800 de mii de lei.

După ce dosarul a fost clasat, la inițiativa Procuraturii Anticorupție, care a emis un raport pe acest caz, Armaș a depus cerere de chemare în judecată, solicitând ca procurorii să-și ceară scuze. Totodată, acesta a cerut achitarea prejudiciilor materiale și morale, pretenții care au fost acceptate de instanță.

Viorica Mija
22/04/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii