DOC// „Supărările” dintre MAN și PAS au ajuns în instanță

Viorica Mija
03/04/2024
Colaj: știri.md

Partidul Mișcarea Alternativă Națională (MAN) și liderul său, primarul de Chișinău Ion Ceban, au acționat în judecată Partidul Acțiune și Solidaritate(PAS). O cerere în acest sens a fost depusă în data de 1 aprilie la Judecătoria Chișinău și a fost deja repartizată. La începutul lunii martie, Ion Ceban a depus o cerere prealabilă către PAS, în care a solicitat dezmințirea unor declarații care i-ar leza onoarea, demnitatea și reputația personală.

Pe 4 martie curent, PAS a publicat cererea prealabilă pe care au primit-o de la MAN. Conform documentului, MAN consideră drept „defăimătoare” unele informații care apar în ziarele distribuite de reprezentanții PAS pe 25 și 26 februarie. În special, ar fi vorba despre următoarele afirmații:

„Datoria chişinăuienilor crește de când lon Ceban a luat credite comerciale în sumă de 1,5 miliarde de lei în primul mandat de primar, iar acum chişinăuienii vor trebui să plătească 769,6 de milioane de lei doar pentru anul 2024”;

„Ion Ceban a finalizat anul 2023 cu o gaură de peste o jumătate de miliard de lei, bani pe care vrea să-i acopere pe seama chişinăuienilor care au cea mai mare nevoie de suport din partea municipalității”.

„Vom merge cu drag în judecată pentru a apăra drepturile celor 2200 de asistenți personali, a celor circa 40 mii de copii care nu pot frecventa grupele cu program prelungit și a celor 20 mii de pensionari și familii nevoiașe – pe care Ion Ceban i-a lipsit de compensațiile pentru facturile la căldură”, au comentat reprezentanții PAS.

Viorica Mija
03/04/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii