Fostul judecător Ștefan Niță a fost condamnat în dosarul „Laundromat” după șapte ani de examinare a cauzei în instanță

Ilie Gulca
04/04/2024
Foto: zdg.md

Fostul magistrat Ștefan Niță a fost condamnat pe 3 aprilie 2024 în dosarul „Laundromat”, dar nu va executa nicio pedeapsă din cauza expirării termenului de prescripție. Această condamnare, în opinia Procuraturii Anticorupție, reprezintă o decizie importantă pentru investigarea afacerii oneroase ,,Laundromat” la nivel internațional prin care au fost spălate în total 156 miliarde de dolari, inclusiv 22 de miliarde prin sistemul bancar și cel judecătoresc din Republica Moldova.

Actualul avocat Ștefan Niță este învinuit că în 2011, exercitând funcția de judecători, a emis o ordonanță prin care a dispus încasarea unei datorii în valoare de 200 de milioane de dolari în beneficiul unei companiii din Noua Zeelandă chiar dacă lipseau actele care să ateste împuternicirile reprezentantului creditorului.

De asemenea, procurorii îl învinuiesc pe fostul magisrat că a ignorat faptul că și restul documentelor anexate la dosar nu erau autentificate corespunzător și nici legalizate. Prin urmare, la pronunțarea hotărârii judecătorești, inculpatul a ignorat procedurile legale.

Hotărârea emisă de fostul magistrat pe 22 iulie 2011 a avut consecințe financiare considerabile – 200 milioane de dolari, echivalentul a 2,3 miliarde de lei conform cursului oficial de schimb stabilit de Banca Națională a Moldovei la data săvârșirii faptei.

Ulterior, sentința a fost transmisă unui executor judecătoresc, ce a încasat forțat, în iulie 2011 - februarie 2012, mijloace bănești în valoare totală de 5,5 miliarde de ruble rusești de pe conturile corespondente ale băncilor din Federația Rusă deschise la Moldinconbank. Banii au fost convertiți și transferați pe conturile companiei din Noua Zeelandă.

Urmărirea penală a durat aproximativ patru luni, iar examinarea cauzei în instanță – șapte ani. Procurorii explică această tergiversare prin multiplele cereri de recuzare înaintate de avocații învinuitului, fapt ce a generat reluarea judecării cauzei de la început. Cauza s-a aflat în examinare în prima instanță de la 24 iunie 2017, iar în actualul complet - de la 9 martie 2023 până la 3 aprilie 2024.

Cu toate acestea, Ștefan Niță nu și-a recunoscut vina și poate să conteste decizia la instanța de apel în decurs de 15 zile.

Chiar dacă se spune că nu există parte vătămată în această cauză penală, procurorii moldoveni susțin că, în urma deciziilor magistraților care au luat decizii judecătorești în acest caz, imaginea justiției din Republica Moldova a fost afectată pe plan internaţional, iar încrederea în instanţele de judecată a fost prejudiciată la nivel naţional.

Judecător la Curtea de Apel Chişinău, Ştefan Niţă și-a dat demisia din sistemul judecătoresc în mai 2018, în timpul examinării dosarului penal.  

În dosarul „Laundromat” / „Spălătoria rusească” au fost învinuiți 15 judecători și au fost scoși de sub urmărire penală 13. Unul dintre magistrați a decedat, iar altul s-a stabilit în SUA, fiind anunțat în urmărire internațională.

Schema de spălare de bani din Federația Rusă, „Spălătoria rusească” sau „Laundromat”, a fost deconspirată de jurnaliştii OCCRP, în colaborare cei de la publicaţia rusească „Novaia Gazeta”, ziarul britanic „The Guardian”. Valoarea totală tranzacţiilor a constituit 156 miliarde de dolari. Banii au ajuns în 732 de bănci din 96 de state ale lumii. Beneficiarii acestora sunt 5.140 de companii din diferite state – din SUA şi Africa de Sud până în China şi Australia. În R. Moldova au fost spălaţi 22,3 miliarde de dolari.

Schema moldovenească de legalizare a miliardelor de dolari provenite din Rusia funcționa în felul următor: în baza solicitărilor unor firme off-shore din Marea Britanie, Belize, SUA, Africa de Sud, Noua Zeelandă sau Scoția, magistrații din R. Moldova obligau firme rusești, dar și cetățeni moldoveni să le întoarcă datorii de sute de milioane de dolari.

Ilie Gulca
04/04/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii