AGENDA ZILEI//26.01.2024

Meroslava Parii
25/01/2024
Grafică CIJM

EVENIMENTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

 

Șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, îl găzduiește la Chișinău pe ministrul de externe al Regatului Danemarcei, Lars Løkke Rasmussen care efectuează în perioada 25 - 26 ianuarie o vizită de lucru în țara noastră.

 

Donare voluntară de sânge

UNDE: Centrul Medicilor de Familie nr. 1, str. Nicolae Titulescu, 37

CÂND: 08:30

CONTEXT: Centrul Medicilor de Familie nr.1 organizează evenimentul de donare voluntară de sânge. Echipa medicală invită doritorii cu vârsta cuprinsă între 18-60 ani să susțină acest eveniment printr-un gest simplu, dar foarte important - prin donare de sânge și salvare de vieți omenești. Donatorii sunt așteptați între orele 08:30-14:30, cu buletinul de identitate sau alt document care conține codul personal și fotografie.

 

Hackathonul „Nistru TruthBridge”

UNDE: Digital Park, str. Mihai Viteazul, 15

CÂND: 09:00, 26-27 ianuarie, curent

CONTEXT: Transparency International-Moldova și PNUD, în cadrul unui proiect finanțat de Fondul ONU pentru Consolidarea Păcii, vă invită la hackathonul „Nistru TruthBridge” - eveniment dedicat dezvoltării instrumentelor digitale inovatoare pentru prevenirea și combaterea dezinformării și a discursului instigator la ură. Scopul hackathonului: Dezvoltarea de instrumente digitale pentru identificarea, prevenirea și combaterea dezinformării și a discursului instigator la ură. La eveniment sunt așteptați participanți de pe ambele maluri ale Nistrului. Veți avea posibilitatea să interacționați cu mentori experimentați și să faceți schimb de idei cu profesioniștii din domeniu.

 

Training: Imobilizări Corporale și Necorporale. Amortizarea în scopuri fiscale

UNDE: Keystone Events, str. Albișoara, 42/1

CÂND: 09:00

CONTEXT: Ai întâmpinat vreodată dificultăți în gestionarea imobilizărilor corporale și necorporale în contabilitatea firmei tale? Sau poate ai avut incertitudini legate de reevaluarea și deprecierea activelor? Or poate chiar ai avut întrebări complexe privind amortizarea, vânzarea sau casarea mijloacelor fixe? Deci provocarea e: Cum duci evidența corectă a imobilizărilor? Soluția: Pentru a înțelege și gestiona adecvat imobilizările, te invităm la trainingul intensiv „Contabilitatea Imobilizărilor Corporale și Necorporale. Amortizarea în Scopuri Fiscale”.

 

Conferință de presă organizată de Centrul Resurse Juridice din Moldova cu tema „Republica Moldova, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 2023”

UNDE: Agenția IPN, etaj 4, birou 446, str. Pușkin, 22

CÂND: 10:00

 

Evenimentul de networking cu absolventele Academiei de Liderism „Femeile pentru buna guvernare”

UNDE: Hotel Radisson Blu Leogrand, str. Mitropolit Varlaam, 77

CÂND: 10:00

 

Ședința Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică din 26 ianuarie 2024

UNDE: Online

CÂND: 10:00

CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI

 

Sedința Consolidarea activităților entităților din infrastructura calității

UNDE: Institutul Național de Metrologie, str. Eugen Coca, 21

CÂND: 10:00

CONTEXT: Această ședință are ca scop pe termen lung informarea corectă și transparentă, pentru consolidarea fiecărei entități din infrastructura calității într-un vector comun de mișcare pentru atingerea celor mai bune performanțe de aderare la Uniunea Europeană. Scopul pe termen scurt constă în prezentarea planului PT/ILC, programului de instruire pentru anul 2024 și construirea politicii și viziunii asupra acestor practice la INM.

 

Cupa de Iarnă a Federației de Sporturi Nautice din Republica Moldova, ediția a II-a

UNDE: Școala sportivă nr. 11, str. Alecu Russo, 57

CÂND: 10:00, 26-27 ianuarie, curent

CONTEXT: Scopul şi obiective: Popularizarea înotului sportiv; Creșterea experienței sportive;
Stimularea muncii sportive de masă; Identificarea sportivilor promițători; Сonsolidarea legăturilor de prietenie între școlile și cluburile sportive. Desfășurarea competițiilor este efectuată de către Federația Independentă de Sporturi Nautice din Republica Moldova. La competiții participă sportivii școlilor și cluburilor sportive din orașe și raioane, care sunt membri ai Federației Independente de Sporturi Nautice din Republica Moldova (FISN) 2024. Se admit participanți care dețin cel puțin categoria a II-a sportivă.

 

Ședința Consiliului Audiovizualului din 26 ianuarie 2024

UNDE: Consiliul Audiovizualului, str. Vlaicu Pârcălab, 46

CÂND: 11:00

CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI

 

Acordarea certificatelor de grant în cadrul proiectului „Promovarea OSC-urilor în calitate de parteneri în dezvoltarea serviciilor sociale reziliente”

UNDE: Digital Park, str. Mihai Viteazul, 15A

CÂND: 11:00

 

Analize economice cu Veaceslav Ioniță – 26 ianuarie 2024. Subiectul „Cursul valutar și piața valutară a Republicii Moldova”

UNDE: Online

CÂND: 11:30

 

Ședința Comisiei Electorale Centrale din 26 ianuarie 2024

UNDE: Comisia Electorală Centrală, str. Vasile Alecsandri, 119

CÂND: 13:00

CONTEXT: Agemda Ședinței poate fi vizualizată AICI

 

Ședința Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective din 26 ianuarie 2024

UNDE: Guvernul Republicii Moldova, etaj 6 (intrarea din str. Bănulescu Bodoni), str. Piața Marii Adunări Naționale, 1

CÂND: 15:00

 

în perioada 22 – 31 ianuarie 2024, se va desfășura Săptămâna Memoriei Holocaustului în municipiul Chișinău. Această săptămână este dedicată conștientizării și sensibilizării tinerilor cu privire la tragedia Holocaustului, marcând astfel Ziua Internațională de comemorare a victimelor acestui eveniment istoric pe 27 ianuarie. În cadrul Săptămânii Memoriei Holocaustului vor fi desfășurate: conferințe, mese rotunde, vizionarea și discuții în baza filmelor documentare, concursuri de eseuri, flash-moburi, expoziții de desene, expoziții de fotografii, sesiuni de informare, ore de lectură organizate în instituțiile de învățământ, biblioteci, excursii la Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, Monumentul Victimelor Ghetoului Evreiesc, distribuirea pliantelor etc. În data de 22 ianuarie, în instituțiile de învățământ, se va ține un moment solemn de reculegere în memoria victimelor Holocaustului în cadrul primei lecții.

 

Spectacol: „Spărgătorul de Nuci” de Piotr Ceaikovski

UNDE: Teatrul Național de Operă și Balet, bd. Ștefan cel Mare, 152

CÂND: 18:00

CONTEXT: „Spărgătorul de Nuci”, balet clasic în două acte De Piotr Ceaikovski, este o bijuterie a artei scenice, considerat unul dintre cele mai iubite și celebre spectacole de acest gen. Povestea fermecătoare, inspirată de basmul lui E.T.A. Hoffmann și adaptată de Alexandre Dumas, prinde viață într-o interpretare captivantă sub îndrumarea celebrului coregraf, Iurii Grigorovici. "Spărgătorul de nuci" este sinonim cu sărbătorile de iarnă, cu tradiția și eleganța baletului clasic. Acest spectacol atemporar a câștigat inimile publicului din întreaga lume și a devenit o parte esențială a sezonului festiv. Coregrafia expresivă a lui Grigorovici și muzica impresionantă a lui Ceaikovski transformă această poveste într-o experiență artistică ce rămâne vie în memoria spectatorilor.

 

Spectacol „Apostolii” de Liviu Rebreanu

UNDE: Teatrul Național „Satiricus”, str. Mihai Eminescu, 55

CÂND: 18:30

CONTEXT: Prietenia onorantă cu maestrul Alexandru Grecu, a generat aceasta întâlnire cu grupul minunat de artiști al Teatrului National Satiricus din Chișinău. E firesc, normal, natural (cuvinte pe cale de dispariție în relațiile contemporane), ca artiști care împărtășesc aceleași opinii, chiar idealuri, să-și întindă mâinile realizând insule ale sănătății culturale, artistice și sociale. În „Apostolii”, piesa marelui scriitor Liviu Rebreanu (întemeietorul romanului românesc modern, cunoscut mai puțin ca dramaturg) se insinuează războiul dintre om și om, dar nu pe față, pe ascuns. Multe sunt pieile oilor și „pretutindeni nenumărați lupi ascunși, mii și mii de măști!”

 

Spectacol: „Funia”

UNDE: Teatrul Naţional Eugene Ionesco, bd. Grigore Vieru, 11

CÂND: 18:30

CONTEXT: „Funia”- Este o adaptare după piesa Funia (ROPE) a autorului englez Patrick Hamilton.Tot în baza acestui text a fost făcut renumitul film „Rope” în regia lui Alfred Hitchcock. Acțiunea piesei se desfășoară într-un apartament de lux din New York. Doi tineri îl omoară pe prietenul și colegul lor de facultate, David Kentley. De ce? Pentru senzație. Brandan și Phillip decid să ascundă cadavrul într-o ladă și organizează o petrecere chiar în apartamentul în care s-a petrecut crima. Această ladă va servi drept masă pentru sărbătoare. Printre invitați este tatăl lui David, mătușa lui, logodnica lui, colegul lor de facultate, Keneth și cireașa de pe tort este profesorul lor de filosofie, Rupert Cadell. El este cel care ... Pentru a afla ce se va întâmpla în continuare, vă invităm la spectacol.

 

Spectacol: „Viu sau Infricosător. Misterul lui Gogol”

UNDE: Balți, Teatrul „Vasile Alecsandri”, Piața Vasile Alecsandri, 1

CÂND: 19:00

CONTEXT: Cel mai greu lucru în viață este să reziști tentațiilor. Dar oare întotdeauna pocăința îl salvează pe om de pedeapsa cerească? Povestea este scrisă de misteriosul și misticul Gogol. Ce se întâmplă când credința în Dumnezeu nu este suficient de puternică, iar vrăjitoarea care a venit la tine în noapte, prea ispititoare? Cea mai mistică poveste, despre cele mai profunde și întunecate colțuri ale sufletului uman, va fi prezentată în atenția dumneavoastră de către teatrul ucrainean modern "Premiere".

 

Expoziție: My Past Is Not a Myth

UNDE: Iusty Art Gallery, str. Bogdan Petriceicu Hașdeu, 3

CÂND: 19:00

CONTEXT: Iusty Art Callery prezintă prima expoziție a artiștilor internaționali, invitați din România, Turcia și Regatul Țărilor de Jos. Expoziția prezintă un discurs complex, exprimat în varii medii artistice - fotografie, video și instalații specifice - elemente coagulate în jurul noțiunilor esențiale ale expoziției - memorie trecut și istorie. Expoziția "My Past is Not a Myth" tinde să exploreze istoria și trecutul drept o țesătură complexă de narațiuni personale și colective. Memoria și amintirile fiind acele artefacte imaginare sau amprente ale trecutului, prin care acesta poate fi descoperit.
 

Spectacolul de teatru documentar „1946” în regia lui Slava Sambriș, după „Cartea Foametei” de Larisa Turea

UNDE: Teatrul Republican „Luceafărul”, str. Veronica Micle, 7

CÂND: 19:00

CONTEXT: Ce putem învăța din trecut? Putem învăța să recunoaștem și să acceptăm eșecurile și greșelile unui individ, a unui grup, a unui neam. Mai putem învăța să vorbim despre evenimentele istorice și să le evităm pe cele dureroase pentru individ, pentru grup sau pentru neam. Pornind de la mărturiile din volumul „Cartea foametei” și de la interviurile realizate de echipa Teatrului „Luceafărul” am decis să facem un spectacol de teatru documentar despre acei ani cumpliți și să fim vocea unei generații pierdute din cărțile de istorie, lipsite de dreptul la replică, lipsite de elementarul drept la existență. Ne-am propus să vorbim despre acest eveniment pentru a înțelege cum să nu repetăm greșelile comise în trecut, cum să recunoaștem o pagină neagră din istoria noastră și cum să învățăm să conviețuim în armonie cu toate minoritățile naționale cuprinse în acest spațiu mic.

 

Spectacol: „Sunt Femeie”

UNDE: Teatrul Național „Mihai Eminescu”, bd. Tefan cel Mare, 79

CÂND: 19:00

CONTEXT: Spectacolul este susținut de dansatori profesioniști. Veți simți lumea interioară a unei femei, gândurile, sentimentele și experiențele ei vor fi arătate coregrafic, dezvăluind versalitatea unei femei și manifestarea acesteia. Spectacolul vă va cufunda în lumea esteticii, plasticității corpului și a sentimentelor, va schimba percepția obișnuinței și va da emoții fiecărui invitat al serii.

 

APELURI DE ÎNSCRIERE

 

Lansarea programului de burse pentru studenți, personalul academic și de cercetare al instituțiilor de învățământ superior pentru studii în Universitățile din Letonia, în anul universitar 2024 – 2025, precum și pentru participarea la școlile de vară organizate de Universitățile letoniene

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 1 aprilie, curent

CONTEXT: Pentru mai multe detalii AICI Formularul de cerere și documentele necesare pentru bursele de studii pentru anul universitar 2024 – 2025 se depun online, începând cu data de 1 februarie 2024, la Agenția de Stat pentru Dezvoltarea Educației. Pentru întrebări suplimentare, nu ezitați să o contactați pe dna Marika Pira – expert senior al Departamentului „Study in Latvia”, Direcția de orientare educațională și afaceri internaționale din cadrul Agenției de Stat pentru Dezvoltarea Educației, telefon: +371 67814331, e-mail: http://[email protected] 

 

Programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie” contractează companie care va achiziționa și instala echipamente pentru dezvoltarea Sistemului de Monitorizare Video în municipiile Cahul și Ungheni

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 1 februarie,curent, ora 16:30

CONTEXT: Condițiile concursului pot fi accesate AICI 


Concurs pentru selectarea membrului titular din partea Republicii Moldova la Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI)

TERMEN LIMITĂ DE APLICRE: 29 ianuarie, curent

CONTEXT: Dosarele pot fi depuse fizic, în plic, la sediul Ministerului Justiției, str. 31 August 1989, 82, birou 128, prin poștă sau prin email: http://[email protected] Pentru mai multe detalii AICI

 

Ministerul Energiei, în parteneriat cu USAID Moldova prin Proiectul Securitatea Energetică a Republicii Moldova (MESA), invită tinerii și tinerele din Moldova să participe la RUNDA II a Programului Powering Moldova’s Future – Young Professional Internship

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 11 februarie, curent

CONTEXT: Acest program de stagiu plătit oferă tinerilor oportunitatea de a obține cunoștințe practice, de a-și îmbunătăți abilitățile tehnice și de a interacționa cu profesioniști din sectorul energetic. Stagiarii vor beneficia de o bursă lunară și de o adeverință oficială care să ateste finalizarea stagiului. Mai multe detalii AICI

 

Împreună cu partenerii noștri de la Asociația Adept invităm primarii și consilierii locali independenți, aleși în funcție în urma alegerilor locale generale din 2023, să se înscrie la “Școala aleșilor locali”, ediția 2024

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 26 ianuarie, curent

CONTEXT: În cadrul acestei ediții, aleșii locali selectați vor beneficia, printre altele, de trei module de instruire în format fizic, trei sesiuni online și două ateliere tematice, concentrate pe subiecte specifice administrației publice locale. Proiectul este implementat cu suportul financiar al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, pentru că Republica Moldova merită o administrație publică locală democratică, transparentă și eficientă.

 

Primăria Chişinău informează despre lansarea Concursului „Premiile pentru Debut în Literatură pentru anul 2023”, organizat de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 23 februarie, curent

CONTEXT: Competiția este dedicată scriitorilor și criticilor literari debutanți din Republica Moldova, oferindu-le o platformă pentru a-și prezenta creațiile literare. Lucrările vor fi încadrate în categoriile: poezie, proză, critică și eseu. Participanții la concurs nu trebuie să depășească vârsta de 47 de ani, iar perioada editării cărții să fie ianuarie – decembrie 2023. Doritorii de a participa sunt încurajați să aducă lucrările până la data de 23 februarie 2024, la sediul central al BM „B.P. Hasdeu”, situat pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 148. Regulamentul Concursului AICI

 

Universitatea de Stat din Moldova (USM) în cooperare cu Moldova-Institut Leipzig (MIL) şi Universitatea Națională „Yurii Fedkovici” din Cernăuți organizează în acest an un workshop în cadrul programului DAAD „Dialogul Est-Vest”

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 31 martie, curent

CONTEXT: Cadrele didactice din țară sunt invitate să aplice la proiectul DAAD: Confruntarea cu simbolurile sovietice. Conflicte privind interpretarea trecutului. Mai multe detlaii AICI

 

Anunț de selectare a participanților la MACFRUT 2024

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 7 februarie, curent

CONTEXT: Asociația „Moldova Fruct” în parteneriat cu Proiectul USAID Moldova Competitivitate și Reziliență Rurală (Dezvoltăm Moldova Rurală), anunță selectarea companiilor interesate să participe la Expoziția Internațională Macfrut 2024, care se va desfășura în perioada 8-10 mai 2024, la Rimini, Italia în cadrul standului de țară: Moldova un gust deosebit. Anul acesta, expoziția va găzdui un simpozion internațional axat pe producerea și comercializarea strugurilor de masă. În cadrul acestuia vor fi abordate subiecte precum: programe genetice de ameliorare și soiuri noi potrivite pentru diverse medii; sisteme de cultivare și protecție; inovații privind tehnicile de precizie; soluții de păstrare, prelucrare și management al calității post-recoltare; aspecte comerciale, piețe de desfacere și preferințe ale consumatorilor. Pentru detalii accesați: https://moldovafruct.md/anunt-de-selectare-a.../

 

Camera de Comerț și Industrie din Republica \moldova, este în căutare de prestator care va oferi servicii de traducere în cadrul proiectului „Transformarea digitală a întreprinderilor mici și mijlocii din țările Parteneriatului Estic” finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), proiectul este implementat de GIZ Moldova

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 31 ianuarie, ora 17:00

CONTEXT: Propunerile pot fi prezentate în limba română sau engleză conform Termenilor de referință la adresa de e-mail http://[email protected]. Propunerile incomplete sau transmise după termenul indicat mai sus nu vor fi acceptate.

 

Comisia Electorală Centrală anunță concurs de angajare pentru funcțiile de controlor de stat superior și consultant superior care vor contribui la realizarea atribuțiilor Comisiei privind monitorizarea, analiza, verificarea și controlul finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 1 februarie, curent

CONTEXT: Pentru mai multe detalii e-mail: http://[email protected] Telefon: +373 22 578 991

 

Chișinău este o Capitală Europeană a Tineretului, ne rămâne doar să obținem titlul pentru anul 2027 oferit de către European Youth Forum pentru care a fost lansată perioada de depunere a dosarelor

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 25 ianuarie, curent

CONTEXT: Criterii de selectare a coordonatorului/coordonatoarei și asistentului/asistentei: Să posede abilități și competențe de scriere a unui proiect/program; Să posede limba engleză (nivel avansat); Să aibă experiențe anterioare de scriere/câștig a unui proiect național/internațional; Abilități de comunicare și deschidere spre noi provocări. CV-ul va fi expediat la poșta electronică: http://[email protected]

 

Căutăm tineri antreprenori din domeniul afacerilor sau social (25-35 de ani) interesați să participe la un program de schimb de dezvoltare profesională finanțat integral de Departamentul de Stat al SUA în toamna anului 2024

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 30 ianuarie, curent

CONTEXT: Programul de burse Young Transatlantic Innovation Leaders Initiative (YTILI) va implica o cohortă de tineri antreprenori europeni în activități de program pentru a îmbunătăți dialogul transatlantic între liderii de afaceri din Europa și Statele Unite și pentru a crea o colaborare interculturală susținută. Vizitați https://bit.ly/3uTjzlV pentru a afla mai multe și pentru a aplica AICI 
 

Inspectoratul Social de Stat anunță concurs pentru suplinirea funcțiilor publice vacante

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 6 februarie, curent

CONTEXT: Funcțiile sunt următoarele: Inspector superior (fpe), Direcția inspecția prestațiilor de asistență socială; Inspector (fpe), Direcția inspecția prestațiilor de asistență socială; Inspector superior (fpe), Direcția inspecția serviciilor sociale; Inspector (fpe), Direcția inspecția serviciilor sociale; Sspecialist principal (fpe), Secția acreditare. Pentru mai multe detalii AICI

 

Continuă înscrierea la programele de recalificare pentru anul de studii 2024-2025

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 23 februarie, curent

CONTEXT: Centrul de Formare Continuă și Leadership al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău invită cadrele didactice din țară să se înscrie la programe de formare profesională continuă pentru obținerea unei noi calificări profesionale, conexe specialității formării profesionale inițiale absolvite / recalificare, (60 credite), anul de studii 2024 – 2025. Departamentul Formarea continuă a Profesorilor (str. Ion Creangă, 1 bloc 4, birou 7, tel. 060951756 – programele: Educație tehnologică; Arte plastice; Limba franceză; Limba engleză; Matematică; Informatică; Geografie; Istorie; Limbă și literatură română; Psihopedagogie specială. Departamentul Educație Timpurie și Învățământul Primar (str. Doina, 104, tel.022468730, 067288531) programele: Pedagogie preșcolară; Pedagogia învățământului primar.

 

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, invită companiile specializate să participe la licitația publică privind achiziționarea echipamentului specializat pentru pentru organizarea cursurilor de instruire

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 26 ianuarie, curent, ora 17:00

CONTEXT: Oferta financiară și oferta tehnică va include descrierea bunurilor propuse și specificațiile tehnice (poate fi indicat și un link cu imaginea produsului oferit și alte detalii), prețul unitar și prețul total în MDL cu TVA inclus, termenul de livrare, termenul de garanție, cât și alte acte pentru prezentare conform Caietului de sarcini https://chamber.md/anunt-de-achizitii/ Dosarele de aplicare vor fi depuse până la data de 26 ianuarie, ora 17:00 la adresa de e-mail http://[email protected] cu mențiunea „Echipament IT – CCI a RM”. Ofertele incomplete sau transmise după termenul indicat mai sus nu vor fi acceptate.

 

Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova informează despre lansarea programului de burse pentru studii superioare „2024 Türkiye Scholarships”

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 20 februarie, curent

CONTEXT: Persoanele interesate vor aplica la Program doar în format online, accesând sistemul în următorul link: https://www.turkiyeburslari.gov.tr Mai multe informații privind procedura de aplicare AICI
 

Facultatea de Istorie și Filosofie de la Universitatea de Stat din Moldova împreună cu Facultatea de Filosofie și Facultatea de Istorie ale Universitatea din București în zilele de 21 și 22 martie 2024, organizează, în regim hibrid, cea de-a cincea ediție a seriei de Conferințe București-Chișinău, cu tema „Identitate, patrimoniu, globalizare”

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 20 februarie, curent

CONTEXT: Contextul geopolitic actual este unul deosebit de provocator, nu doar la adresa diferitelor tipuri de identitate (comunitară, locală, națională etc.), ci chiar și în privința fenomenului globalizării însuși, care apărea până de curând teoreticienilor și publicului larg ca fiind unul aproape implacabil. În mod evident, istoricii și filosofii, dar și cercetători din domeniile conexe, se regăsesc în „prima linie” a efortului intelectual de descifrare a multiplelor semnificații implicate în evenimentele globale recente (pandemie, conflicte armate de amploare, războaie hibride, dezvoltarea AI etc.). Pentru mai multe detalii AICI

 

Primul apel de depunere a cererilor pentru granturi oferite de proiectul AGGRI este acum deschis. Valoarea maximă a unui grant ajunge la 1 milion USD, cu condiția ca suma să nu depășească 50% din valoarea investiției eligibile

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 15 ianuarie -17 mai, curent

CONTEXT: Pentru a beneficia de resurse financiare, producătorii trebuie să îndeplinească anumite condiții. Este esențial să fie înregistrați și să activeze în teritoriul controlat de autoritățile Republicii Moldova, cu excepția municipiilor Chișinău și Bălți. De asemenea, solicitanții trebuie să fie deținători legali ai bunurilor ce fac obiectul stimulării prin grant, având un termen de arendă sau comodat de minim cinci ani. Un alt aspect important este existența unui plan de afaceri, cu perspective economice și financiare viabile pe termen lung. Solicitanții trebuie să-și asume responsabilitatea financiară, contribuind cu minimum 50% din valoarea sub-proiectului investițional. Dosarele vor fi depuse la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.

 

Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță consultări publice asupra proiectului hotărârii Guvernului cu privire la Consiliul național coordonator în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și violenței în familie

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 25 ianuarie, curent

CONTEXT: Până pe 25 ianuarie curent, accesați platforma particip.gov.md și lăsați comentariile și sugestiile dumneavoastră referitoare la proiectul hotărârii de Guvern. Proiectul a fost elaborat pentru a consolida mecanismului instituțional de prevenire și combatere a violenței față de femei și a violenței în familie, centrat pe nevoile victimelor. Mai multe detalii AICI

 

Săptămâna Internaționalizării la Universitatea Liberă din Berlin (Freie Universitat Berlin) – Săptămâna a 12-a

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 7 februarie, curent

CONTEXT: Secția Relații Inernaționale și Managementul Proiectelor a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” anunță despre inițierea procedurii de selecție a candidaților pentru a participa la evenimentele organizate în cadrul celei de-a 12-a Săptămâni a Internaționalizării la Universitatea Liberă din Berlin (Freie Universität Berlin), care va avea loc în perioada 10-14 iunie 2024. La concurs, pot participa titulari ai UPSC de la departamentele și subdiviziunile: Comunicare și Marketing Instituțional, Servicii de Dezvoltare Profesională Continuă, Bibliotecă Universitară, Inovații, Relații Internaționale. Toate dosarele vor fi depuse online, iar rezultatele selecției vă vor fi comunicate prin e-mail, la începutul lunii martie. Pentru detalii aplicare AICI

 

Oportunități din sfera educațională pentru tinerii și studenții din Republica Moldova, s-au deschis înscrierile la ediția a XXX-a a festivalului ISWINT (International Student Week in Timisoara)

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 11 februarie, curent

CONTEXT: Festivalul se va desfășura în perioada 22.07.2024 - 31.07.2024, organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC) împreună cu Universitatea Politehnica Timișoara. Astfel, studenții cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani se pot înscrie online în cadrul platformei https://iswint.ro/

 

A fost dat startul concursului de selectare a participantelor și participanților pentru cea de-a patra ediție a Programului PromoTE

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 28 ianuarie, curent, ora 23:59

CONTEXT: Concursul este deschis pentru tinerele și tinerii din Republica Moldova cu vârsta cuprinsă între 18 și 28 de ani (elevi, studenți, tineri specialiști din diverse domenii, activiști civici etc.), care manifestă interes pentru domeniile programului. PromoTE este un program unic de capacitare a tinerilor în domeniul drepturilor omului, democrației și activismului civic, bazat pe învățare interactivă și practică, care oferă acces la experiența Asociației Promo-LEX de promovare a valorilor democratice și a drepturilor omului. Pentru mai multe detalii AICI

 

Apel deschis pentru organizațiile societății civile din Republica Moldova pentru a deveni membri la lucrările Comitetului Economic și Social European (CESE)

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 25 ainuarie, curent

CONTEXT: CESE oferă oportunitatea de a deveni parte a procesului consultativ al Comitetului Economic și Social European în 2024. Pentru mai multe detalii AICI

 

Artiștii și profesioniștii din domeniul cultural din Republica Moldova pot beneficia de un grant din partea proiectului „EU4Culture”, finanțat de UE

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 16 februarie, curent

CONTEXT: Grantul de mobilitate sprijină o gamă variată de activități, inclusiv stagii, vizite de studiu, conferințe (atât online, cât și offline) și alte inițiative ce facilitează schimbul de cunoștințe și dialogul intercultural. Apelul oferă patru tipuri de mobilități: pe termen scurt, mediu, lung sau virtuale. Pentru mai multe detalii AICI

 

Căutăm tineri antreprenori din domeniul afacerilor sau social (25-35 de ani) interesați să participe la un program de schimb de dezvoltare profesională finanțat integral de Departamentul de Stat al SUA în toamna anului 2024

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 30 ianuarie, 2024

CONTEXT: Programul de burse Young Transatlantic Innovation Leaders Initiative (YTILI) va implica o cohortă de tineri antreprenori europeni în activități de program pentru a îmbunătăți dialogul transatlantic între liderii de afaceri din Europa și Statele Unite și pentru a crea o colaborare interculturală susținută. Vizitați https://bit.ly/3uTjzlV pentru a afla mai multe și pentru a aplica AICI
 

Program de stagii plătite în sectorul energetic finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) prin intermediul proiectului "Securitatea Energetică a Moldovei" (MESA)

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 11 februarie, curent

CONTEXT: Programul de stagii „Tinerii de azi – viitorul energiei de mâine" își propune să fortifice capacitatea umană a Moldovei în sectorul energetic prin consolidarea instituțiilor locale și crearea unei forțe de muncă durabile, capabile să promoveze tranziția la energie curată și să sporească securitatea energetică a țării. Pentru mai multe detalii AICI

 

Dacă sunteți în căutarea unui spațiu prietenos în care să creați cu echipa, să faceți repetiții, să socializați cu colegii de breaslă sau cu artiști din alte domenii, vă invităm să aplicați la programul Music Residency

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 29 ianuarie, curent

CONTEXT: Depuneți-vă candidatura acum: https://bit.ly/48zgfdW Această activitate este organizată de Artcor cu sprijinul financiar oferit de Fundația Moldcell și Proiectul Tehnologiile Viitorului Innovate Moldova, finanțat de USAID Moldova, Embassy of Sweden in Chisinau și UK in Moldova - British Embassy.
 

Centrul Național de Inovații Digitale în Educație Clasa Viitorului lansează cea de a treia ediție a concursului național „Profesorul – Ambasador Digital”, unde vor fi premiați 10 profesori, care au realizări deosebite și își doresc să devină promotori ai inovațiilor digitale în educație

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 26 februarie, 2024

CONTEXT: Concursul are ca scop încurajarea integrării tehnologiilor digitale în procesul de predare-învățare-evaluare. Se urmărește identificarea și promovarea cadrelor didactice care implementează eficient tehnologii digitale, cu o atenție specială asupra abordării STE(A)M. Pentru a participa la Concursul “Profesorul – Ambasador Digital” profesorii au nevoie de două proiecte didactice, bazate pe abordarea STEM/STEAM, la oricare disciplină școlară pentru clasa a 9-a. Pentru mai multe detalii AICI

 

Universitatea de Vest din Timișoara anunță organizarea celei de-a 6-a ediții a Școlii de Vară, un eveniment multi- și interdisciplinar, care are ca scop să ofere studenților de la licență și masterat oportunitatea de a participa la programe de studii de scurtă durată de o săptămână, programate să aibă loc în Timișoara în iunie sau iulie 2024

TERMEN LIMITÂ DE APLICARE: 20 martie, 2024

CONTEXT: Evenimentul oferă studenților posibilitatea de a urma un curs după interes: Introduction to digital sculpting, digital painting, concept art and game engines; Digital Technologies for Language Research and Applications Summer School (DILARASS); Sport and Health at UVT; Responsible and sustainable finance; International Summer School in Social Anthropology: the polycentric city of the ECC2024 Timișoara (ISSSA2024) Taxa de participare: 80 EURO. Mai multe informații: https://ri.uvt.ro/6th-edition-wut-summer-school/

 

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță lansarea Apelului II pentru depunerea cererilor în cadrul Programului LEADER, având drept obiectiv selectarea grupurilor de acțiune locală (GAL) și aprobarea strategiilor de dezvoltare locală pentru finanțare din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 23 februarie 2024, ora 17:00

CONTEXT: Lansarea acestui apel se conformează ordinului nr. 191 din 19 decembrie 2023, elaborat în concordanță cu Hotărârea Guvernului nr. 277/2022, cu modificările ulterioare, prin care a fost aprobat Regulamentul privind acordarea subvențiilor în avans pentru dezvoltarea locală prin implementarea Programului LEADER. Detalii suplimentare și informații legate de apel pot fi găsite pe pagina oficială a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare:http://maia.gov.md Apelul de propuneri este destinat Grupurilor de Acțiune Locală din Republica Moldova, care funcționează în conformitate cu principiile abordării LEADER și dispun de o strategie de dezvoltare locală aprobată de adunarea generală a GAL-ului.

 

Mobilitate Academică prin Programul CEEPUS

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 31 ianuarie, curent

CONTEXT: Stimați studenți și profesori, vă informăm că aveți posibilitatea să participați în mobilitatea academică prin intermediul Programului Țărilor Europei Centrale și de Est (CEEPUS.info). Procedura de aplicare este una simplă și poate fi realizată de sine stătător, iar noi asigurăm o scrisoare oficială. Pentru mai multe detalii http://amtap.md

 

EVENIMENTE PE PLAN EXTERN

 

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, participă la cea de-a 154-a sesiune a Comitetului Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății

UNDE: Geneva, Confederația Elvețiană

CÂND: 22-27 ianuarie, curent

CONTEXT: Discuțiile în cadrul sesiunii se vor axa, în principal, pe următoarele subiecte: acoperirea universală cu servicii de sănătate, protecția populației în cazul urgențelor de sănătate publică, asigurarea unui nivel mai bun de sănătate și bunăstare a oamenilor, eficientizarea suportului oferit statelor membre de OMS. Menționăm că, ministra Sănătății, Ala Nemerenco a fost aleasă în calitate de membră a Comitetul Executiv al OMS din partea Regiunii Europene în luna mai 2022. Principalele funcții ale comitetului constau în punerea în aplicare a deciziilor și politicilor Adunării Mondiale a Sănătății, consilierea și facilitarea activității acesteia.

 

Militarii moldoveni se instruiesc alături de colegii din armata română

UNDE: Centrul Secundar de Instruire de la Smîrdan, România

CÂND: Până la data de 26 ianuarie, curent

CONTEXT: Antrenamentele se desfășoară în conformitate cu Planul de activitate externă al Armatei Naţionale pentru anul 2024.

 

Discuție cu echipa Ambasadei Republicii Moldova în Franța, vizavi de acțiunile preconizate pentru anul 2024

UNDE: Ambasada Republicii Moldova în Franța, 19 rue Henri Rochefort, 75017 Paris

CÂND: 18:30, 26 ianuarie, curent

CONTEXT: Reuniunea se va desfășura în format hibrid – online și prezență fizică la Ambasada Republicii Moldova în Franța. Rugăm doritorii de a participa la discuție să confirme prezența la adresa: [email protected]

 

Republica Moldova participă la Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură (GFFA), care are loc în cadrul Săptămânii Verzi
UNDE: Berlin, Germania

CÂND: 19-28 ianuarie, curent

CONTEXT: În cadrul Forumului se întâlnesc în jur de 200 de miniștri ai agriculturii și secretari de stat. GFFA este organizat de Ministerul Federal German al Alimentației și Agriculturii, fiind recunoscută în lume drept cea mai importantă conferință internațională focusată pe probleme cheie pentru viitorul agriculturii și industriei alimentare. Vor fi analizate subiecte referitoare la securitatea alimentară, sustenabilitate, inovații, comerț internațional cu produse agricole etc. Pentru țara noastră este o șansă în plus de a stabili și consolida relațiile cu alte țări și cu organizații internaționale, în vederea dezvoltării parteneriatelor strategice. Tot la Berlin, Republica Moldova participă și în cadrul celei mai cunoscute expoziții din sectorul agroalimentar.

 

Republica Moldova participă la expoziția FITUR din Madrid cu stand de țară. În context, vă invităm să vizitați standul amplasat în Hall 4 nr. 4E44

UNDE: Madrid, Spania

CÂND: 24-28 ianuarie, 2024

CONTEXT: Participanții înregistrați din Moldova sunt: Asociația pentru Turism Medical – ATMM , Asociația pentru Turism Receptor ANTRIM, Asociația Patronală a Industriei Turismului – APITOperatorul turistic Ways Travel, Operatorul turistic GoAdventure, Operatorul turistic Tatrabis, Castel MIMI, Compania aeriană Fly One. Vom fi bucuroși să aflăm sugestiile Dvs. care să ne aducă o vizibilitate mai mare, contacte cu agenții de turism și, într-un final, turiști străini care să ne viziteze țara.

 

Ambasada Republicii Moldova în Lituania informează despre sistarea temporară a prestării serviciilor consulare

CÂND: Până la data de 29 ianuarie, 2024

CONTEXT: În situații de urgență (deces, accident, arest, calamități naturale ) vă rugăm să apelați la numărul de contact +370 613 18707 (la acest număr de telefon NU se fac programări și NU se furnizează informații consulare de ordin general) sau să expediați un mesaj electronic la adresa misiunii diplomatice [email protected] sau să vă adresați la cea mai apropiată misiune diplomatică a Republicii Moldova.

 

În cadrul programului ”Ambasada vine mai aproape de tine”, funcționarul consular al Ambasadei Republicii Moldova în Marea Britanie, va primi în audiență cetățenii Republicii Moldova în orașul Manchester

UNDE: Manchester, Holy Angels Church, 18 Moorfield Rd, Salford M6 7QD.

CÂND: 27 ianuarie, 2024

CONTEXT: Serviciile consulare disponibile în cadrul acestei vizite, vor cuprinde următorul spectru de acțiuni: procuri, declarații, acte de stare civilă, cazier judiciar, preluarea dosarelor de transcriere a certificatelor de naștere şi căsătorie, consultații pe teme consulare etc. Persoanele interesate de a beneficia de servicii consulare în ziua menționată, sunt rugate să se programeze obligatoriu în prealabil la numărul de telefon: 0044 (0) 208 996 0546.

 

Continuăm seria de discuții online despre activismul civic al tinerilor din diaspora

UNDE: Online

CÂND: 28 ianuarie, curent

CONTEXT: De data aceasta, cea care va conversa cu tinerii din diaspora despre implicare și activism civic, este Paula Erizanu, scriitoare, jurnalistă și laureata mai multor premii literare. Invităm toți tinerii activi din diaspora să se înscrie pentru a putea participa la discuția planificată, accesând linkul: https://bit.ly/47C39N7

 

În atenția cetățenilor Republicii Moldova aflați în Spania, Ambasada Republicii Moldova în Regatul Spaniei informează despre continuarea audiențelor consulare itinerante

UNDE: Santander, Cantabria

CÂND: 09:00-23:00, 24 februarie, curent

CONTEXT: Pe parcursul anului curent, Ambasada intenționează organizarea vizitelor în următoarele regiuni: Cantabria, Andalucia, Țara Bascilor, Galicia și Asturias. Persoanele care doresc să beneficieze de servicii consulare în ziua menționată, pot face o programare prealabilă, prin e-mail, până la data de 19 februarie, la adresa electronică:http://[email protected] sau la telefon (de luni până joi, în intervalul 14:00-16:00), la numărul 918 287 989, ext.1.
 

Meroslava Parii
25/01/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii