Apel de înscriere la cursul de instruire „Jurnaliști pentru drepturi sociale”

Anticoruptie.md
01/03/2019

Fundația Friedrich Ebert în colaborare cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și Centrul de Investigații Jurnalistice anunță lansarea programului de instruire „Jurnaliști pentru Drepturi Sociale 2019” . Programul are scopul să consolideze capacitățile reprezentanților mass-media în abordarea problematicii sociale, drepturilor salariaților, protecției sociale, securității la locul de muncă și altele.

În cadrul programului vor fi organizate șapte sesiuni de instruire cu durata de câte o zi fiecare, care se vor desfășura pe parcursul anului 2019. Temele abordate în cadrul programului vor cuprinde, între altele, reformele din domeniul social, inclusiv reforma sistemului salarizare, reforma sănătății și securității în muncă, modificările la Codul Muncii, precum și subiecte legate de piața muncii, protecția socială și drepturile angajaților, rolul sindicatelor și a dialogului social, monitorizarea implementării domeniului social al Acordului de Asociere RM-UE și altele.

Sesiunile de instruire vor avea o componentă practică importantă, participanții fiind instruiți în jurnalismul de investigație și ghidați de către mentori - jurnaliști cu experiență în acest domeniu. Cursanții vor fi ajutați să scrie articole de investigație pe temele abordate în cadrul instruirii. Cele mai bune articole vor fi premiate.

Prima ediţie a programului de instruire a avut loc pe parcursul anului 2018, la el participând peste 20 de jurnalişti din mass-media regională  şi naţională. 

Costurile de organizare și instruire vor fi acoperite în întregime de către organizatori. Pentru a participa la concurs, vă rugăm să expediați CV-ul și un scurt mesaj de motivare la adresa de email nataporubin@gmail.com.

Termenul-limită pentru aplicare la concurs este 15 martie 2019. Persoană de contact: Natalia Porubin, redactor-coordonator, CIJM. Tel.: 079727205.

Anticoruptie.md
01/03/2019

Comentarii