Revenire în forță//Procurorul Mircea Roșioru va fi inspector-șef

Viorica Mija
29/03/2024
Sursa: CIJM

Ex-adjunctul procurorului general demis Alexandr Stoianoglo, Mircea Roșioru, a fost desemnat inspector-șef al Inspecției procurorilor. Roșioru a fost pus sub urmărire penală în dosarul Stoianoglo pentru presupusă complicitate în eliberarea din închisoare a afaceristului Veaceslav Platon și s-a retras din sistem din proprie inițiativă. Ulterior, nu s-a adeverit nicio suspiciune în privința sa, acuzatorul fiind scos de sub urmărire.

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) l-a desemnat pe Mircea Roșioru câștigător al concursului la funcția de inspector-șef al Inspecției procurorilor. Acesta a acumulat 8,7 de puncta, în timp ce contracandidatul său – 7,9 puncte.

Mircea Roşioru a figurat în dosarul Stoianoglo pentru presupusă complicitate în eliberarea din închisoare a afaceristului Veaceslav Platon, dar în luna decembrie 2021 a fost scos de sub urmărire penală, după ce procurorii nu și-au putut justifica bănuielile prin probe. Roșioru a depus cerere de demisie atât din funcţie, cât şi din sistem, în octombrie 2021, la scurt timp după reţinerea lui Alexandr Stoianoglo.

Roşioru a declarat pentru Anticorupţie.md că părăseşte sistemul pentru a se face o schimbare. „Probabil că trebuie să se facă o schimbare şi nu vreau să încurc. Plec ca să se poată face schimbarea”, a declarat omul legii.

Viorica Mija
29/03/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii