Sunt cetățean al Republicii Moldova, dar nu pot să obțin acte de identitate

Ahmed
07/05/2025

Sunt născut în Republica Moldova, iar mama mea este cetățeană a RM. Când eram copil, familia mea a plecat în Iordania. După ce am atins majoratul, am revenit în Moldova și am început procedura de redobândire a cetățeniei prin recunoaștere, pentru că din actele moldovenești aveam doar certificatul de naștere. Mi s-a spus că trebuie să aștept 6 luni.

După 5 luni, doamna responsabilă de dosar a observat că o literă din numele meu din certificatul moldovenesc nu corespunde cu cel din pașaportul iordanian. Asta trebuia verificat de la început, nu după 5 luni. Mai grav, dosarul meu a fost anulat fără ca măcar să fiu informat, fără vreun document oficial, deși trebuia să-mi fie acordat un termen pentru corectarea neconcordanțelor. Nu am primit niciun ajutor sau explicație din partea doamnei de la Centrul multifuncțional Chișinău 1, de pe strada M. Viteazul. Nici măcar nu mi-a spus unde pot găsi informații, iar pentru mine e greu, pentru că nu cunosc bine limba română.

Sunt cetățean moldovean, născut aici, și totuși nu pot obține acte de identitate. Nu pot lucra, nu pot învăța. Funcționarii mă tratează cu dispreț. Cum e posibil așa ceva în țara în care m-am născut?

Примечание: Обращение не является журналистским материалом. Центр Журналистских Расследований не является автором обращения. Представленная информация является лишь мнением автора обращения. В случае несогласия, рассматриваемая личность имеет право на ответную реплику, которая будет опубликована нашим учреждением на той же платформе. Оба мнения рассматриваются на равных условиях.

Другие обращения для

Ahmed
07/05/2025

Комментарии