Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, pusă sub învinuire

Anticoruptie.md
03/04/2024
facebook.com/Евгения Гуцул

Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost citată la Procuratura Anticorupție (PA) unde a fost înștiințată că are statut de învinuit. Anunțul a fost făcut chiar de Guțul, însă nu a fost confirmat deocamdată oficial. Anticoruptie.md a solicitat detalii de la PA despre acuzațiile care i se aduc bașcanei, dar până la momentul publicării materialului nu a fost recepționat un răspuns. 

Guțul a menționat, în momentul în care a ieșit din sediul PA, că a fost audiată de procurori mai bine de două ore. Deși nu a oferit detalii specifice în legătură cu acuzațiile care i se aduc, guvernatoarea a făcut referire la presupusele presiuni politice în dosar.

„Fabricarea dosarelor penale este o tehnică dovedită a PAS împotriva opoziției. Acesta este modul în care actualul guvern își forțează criticii să fie mai maleabili și mai supuși. Dar am mers la alegerile guvernatorului Găgăuziei cu o înțelegere clară a tuturor riscurilor posibile și a presiunii care va fi exercitată asupra mea”, a menționat Guțul.

Contactată pentru o reacție, purtătorul de cuvânt al PAS, Adriana Vlas, a calificat declarațiile Evgheniei Guțul drept aberații. 

„Sunt aberații. Ca și toți cetățenii, așteptăm finalitate pe toate dosarele”, a specificat Vlas. 

Menționăm că în contextul alegerilor pentru funcția de bașcan, care au avut loc acum un an, procurorii anticorupție, în comun cu ofițerii Centrului Național Anticorupție și angajații Inspectoratului Național de Investigații, au efectuat mai multe acțiuni de urmărire penală în cadrul unui dosar privind coruperea alegătorilor de către reprezentanții unei formațiuni politice pentru a-i determina să voteze un concurent electoral la alegerile din UTA Găgăuzia. Acuzatorii menționau atunci că reprezentanții staff-ului electoral al candidatei partidului ȘOR ar fi comis încălcări ale legislației electorale precum: transportarea organizată contra plată a alegătorilor la secțiile de votare , plasarea afișajului electoral în locuri nepermise, dar și acceptarea unor mijloace băneşti despre care se presupune că au fost primite de la grupul criminal organizat şi nu au fost declarate la CEC. De altfel, în timpul anchetei s-a stabilit că pentru determinarea unui număr de 30 de alegători de a vota candidatura partidului ȘOR, fiecare activist era remunerat cu 15 000 lei. 

La 20 iulie 2023, chiar a doua zi după ceremonia de învestire în funcția de bașcan a Evgheniei Guțul, PA a anunțat că în cadrul urmăririi penale pornite pe finanțarea ilegală și coruperea alegătorilor au fost recunoscute în calitate de bănuit 11 persoane.

Anticoruptie.md
03/04/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii