DOC// Cu scutul… la Curtea Supremă. Fostul polițist de frontieră, Chiril Guzun, a depus recurs

Viorica Mija
19/03/2024
Colaj CIJM

Fostul polițist de frontieră Chiril Guzun a depus recurs la hotărârea Curții de Apel, prin care i-a fost respinsă cererea împotriva Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.  După ce a fost demis, acesta a înființat Scutul Poporului, membrii căruia sunt foști polițiști, militari și angajați ai structurilor de forță, împreună cu care a participat la mai multe proteste antiguvernamentale. Deși se declară o organizație apolitică, conexiunile cu Partidul declarat neconstituțional Șor și Partidul Acasă Construim Europa (PACE) au fost sesizate în repetate rânduri.

Guzun a pierdut, în decembrie 2023, în instanța de apel litigiul împotriva Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Acesta a fost demis după schimbarea conducerii instituției, pe motiv că nu ar fi o persoană integră și că ar fi fost cercetat în Irlanda pentru trafic ilegal de ţigări. Fostul polițist de frontieră declară însă că ar fi fost supus presiunilor, fiind numit în cea mai inferioară funcţie, după care eliberat.

Chiril Guzun s-a plâns instanței că, după schimbarea conducerii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, a fost de mai multe ori atenţionat să-și caute de lucru în altă parte, inclusiv pentru faptul că soţia sa, Natalia Guzun, a participat la alegerile parlamentare anticipate pe listele unui partid din opoziţie (n.r. - Natalia Guzun este vicepreședinte PACE). Ulterior, s-a dispus concedierea sa.  

Conform reprezentanților Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, unul dintre motivele demiterii lui Chiril Guzun este că acesta a fost condamnat, în septembrie 2013, pentru abuz în serviciu, decizia fiind anulată în 2016 de către Curtea de Apel Chişinău, odată cu expirarea termenului de prescripţie pentru tragere la răspundere penală. 

La 12 martie 2023, după participarea la mai multe acțiuni de protest, Scutul poporului a anunțat că nu va participa la protestul antiguvernamental. Deși neagă orice legătură cu liderul fugar al PACE, Gheorghe Cavcaliuc, organizația a făcut anunțul după ce Cavcaliuc a declarat că formațiunea sa renunță la participare.

„În legătură cu faptul că structurile statului capturate, care sunt totalmente subordonate politic și folosite ca bâtă politică pentru distrugerea și persecutarea opoziției, isterizează în spațiul public, lansând tot felul de sperietori, vedem comportamentul tot mai provocator, agresiv și brutal în raport cu protestatarii pașnici. Pentru evitarea riscurilor la care putem fi supuși fără cunoștința noastră atât din partea structurilor statului capturate, cât și din partea unor forțe necunoscute, noi nu vom participa la protestele organizate la data de 12 martie”, se arăta în comunicat.

Decizia a fost luată și în contextul în care, prin intermediul unui agent sub acoperire infiltrat în grupul care se ocupa de organizarea protestelor, poliția a reușit identificarea unui cetățean al Rusiei, care avea rolul de coordonator al acțiunilor de destabilizare.

Viorica Mija
19/03/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii