Alegerile locale continuă în luna mai. Ce sate nu și-au ales primarii su consilierii

Anticoruptie.md
23/11/2023

Pe 19 mai 2024, vor avea loc alegeri locale pentru o nouă componență a consiliilor sătești în localitățile Cairaclia din raionul Taraclia și Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia, conform deciziei Comisiei Electorale Centrale (CEC).

Potrivit CEC, în buletinele de vot în cele două sate s-a regăsit câte un singur candidat independent la funcția de consilier, după ce, în baza dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale, a fost anulată înregistrarea candidaților desemnați de către Partidul Politic „ȘANSĂ”.

Concurentul electoral rămas în cursă în satul Chioselia Rusă a înaintat o listă cu doar 5 pretendenți la funcția de consilier, în timp ce legislația prevede constituirea consiliului local în cazul validării mandatelor a cel puțin două treimi din numărul de consilieri stabiliți prin hotărârea organului electoral. „Astfel, CEC a constatat imposibilitatea constituirii unei noi componențe a consiliilor locale în aceste localități și a decis desfășurarea alegerilor locale noi”, comunică instituția.

Totodată, în cadrul ultimei ședințe a CEC s-a decis că și alegerile parțiale pentru funcția de primar în localitățile Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia se vor desfășura pe data de 19 mai, odată cu alegerile locale noi.

CEC notează că alegeri parțiale pentru o nouă componență a consiliului local vor avea loc și în comuna Cealîc, raionul Taraclia.

Anticoruptie.md
23/11/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii