DOC// CECE Căușeni, obligată de instanță să revizuiască decizia emisă în privința lui Anatolie Donțu

Tatiana Gherța
30/11/2023
facebook.com/anatol.dontu

Instanța de judecată obligă Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale (CECE) Căușeni să valideze mandatul de primar al lui Anatolie Donțu, care a obținut 76% din votul alegătorilor în primul tur de scrutin desfășurat în data de 5 noiembrie. Decizia a fost luată miercuri, 29 noiembrie, de Judecătoria Căușeni.

„Dragi locuitori ai orașului Căușeni cu susținerea voastră astăzi am mai cîștigat o luptă cu binefăcătorii orașului nostru. MULȚUMESC echipă și oamenii cu inimă bună!!! Luptăm pentru orașul nostru CĂUȘENI. Merităm mai mult”, a scris Donțu pe pagina sa de pe o rețea de socializare. 

„Coaliția monstruoasă Căușeni” a pierdut, a fost și reacția liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Dinu Plângău. 

„Victorie la Căușeni! Instanța de judecată obligă Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale Căușeni să valideze mandatul de primar al lui Anatol Donțu, ales cu 76% din voturile cetățenilor. Coaliția monstruoasă Căușeni, care a influențat adoptarea unei hotărâri ilegale și cu iz politic a pierdut”, a precizat Dinu Plângău.

Primarul ales al orașului Căușeni a publicat și hotărârea instanței. 

Amintim că, în data de 19 noiembrie, CECE Căușeni a decis să invalideze mandatul de primar al orașului Căușeni al lui Anatolie Donțu. La baza hotărârii au stat deciziile instanțelor de judecată care au menținut actul de constatare emis de Autoritatea Națională de Integritate. Conform actului de constatare, Donțu a fost decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică, inclusiv de mandat pe o perioadă de trei ani din data rămânerii definitive a actului de constatare. 

Tatiana Gherța
30/11/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii