Mandat de primar, invalidat de Consiliul electoral de circumscripție Căușeni. Reacția CEC

Tatiana Gherța
20/11/2023
colaj CIJM

Consiliul electoral de circumscripție Căușeni nr. 10/1 a hotărât duminică, 19 noiembrie, să invalideze mandatul de primar al orașului Căușeni. Este vorba de candidatul Platformei Demnitate și Adevăr, Anatolie Donțu, care a obținut 76% din votul alegătorilor în primul tur de scrutin desfășurat în data de 5 noiembrie. Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, a anunțat că hotărârea va fi contestată. De altă parte, Comisia Electorală Centrală spune la baza deciziei a stat actul de constatare emis de Autoritatea Națională de Integritate, prin care Anatolie Donțu a fost decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică. 

Candidatul Partidului Platforma DA, Anatol Donțu, a obținut cele mai multe voturi din partea alegătorilor și a obținut un nou mandat de primar din primul tur de scrutin. 

La două săptămâni distanță, Consiliul electoral de circumscripție a hotărât să invalideze mandatul acestuia.

Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, a precizat că există bănuieli că membrii Conisliului electoral de circumscipție au fost influențați să adopte o asemenea hotărâre.

„Câțiva corupți locali, care nu au putut câștiga alegerile, au decis să-l lipsească pe Anatol Donțu de mandat prin a convinge membrii Comisiei Electorale de nivelul II să nu-i valideze mandatul de primar. Au decis s-o facă chiar duminică, când toată lumea e preocupată de turul II al alegerilor locale și au făcut-o ilegal, fiind pasibili de răspundere penală. Vom contesta această hotărâre ilegală și după ce vom câștiga, vom solicita demisii și tragerea la răspudere penală a tuturor persoanelor implicate în acest act marca ,,Berdilo”. În această bătălie suntem alături nu doar de primarul ales al orașului Căușeni, dar și alături de alegerea celor 76% din locuitorii orașului care au decis altfel decât au dorit bandiții locali. Avem bănuieli rezonabile să considerăm că membrii Comisiei Electorale de nivelul II au fost ,,influențați” să adopte această hotărâre ilegală”, a reacționat Plîngău pe o rețea de socializare.

Președinta CEC, Angelica Caraman, a anunțat că a solicitat colegilor din Căușeni să transmită hotărârea motivată. Între timp, a aflat că la baza hotărârii stau deciziile instanțelor de judecată care au menținut actul de constatare emis de Autoritatea Națională de Integritate.  Conform actului de constatare, Donțu a fost decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică, inclusiv de mandat pe o perioadă de trei ani din data rămânerii definitive a actului de constatare. 

„Am rugat colegii de la Consiliul electoral de circumscripție Căușeni să ne transmită acea hotărâre motivată și din ceea ce au explicat ei s-au bazat pe hotărârea CSJ care a menținut hotărârea curții de apel prin care a fost menținut actul de constatare a ANI. se bazează pe un act al ANI care a rămas definitiv prin care i-au fost impuse resticții de a ocupa funcții elective pentru persoana în cauză. La etapa când au fost depuse actele pentru înregistrarea candidaților persoana nu era în lista persoanelor cu restricție”, a menționat Caraman.

„Trebuie să recunoaștem realitatea din Republica Moldova și anume legată de hotărârile neuniforme ale instanțeloor de judecată. Avem situații total diferite în care persoanele sunt exact în aceeași situație, și au fost excluși încă la etapa înregistrării în campanie, și avem și cazuri inverse când sunt înscriși, iar ulterior invalidați. Avem soluții doferite ale instanțelor de judecată. Sunt situații similare și pe alte aspecte, inclusiv cu actrele de studii. Avem situații în care prin hotărâri definitive persoanelor le-a fosrt anulată înregistrarea, în alte situații lucrurile au fost invers. Totul se va decide în instanța de judecată dacă cineva are pretenții vis-a-vis de acest litigiu. Nu cred că trebuie să facem foarte multă discuție la acest subiect până nu avem o hotărâre definitivă pe aceste cazuri”, a mai adăugat și vicepreședintele CEC, Pavel Postica.

Duminică, 19 noiembrie, a avut loc turului II de scrutin în 273 de localități. Repartizarea, per ansamblu, a mandatelor de primar, conform criteriului politic, arată în felul următor:

 

Tatiana Gherța
20/11/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii