Un grup de magistraţi, despre replica dată de Asociaţia Judecătorilor lui Pirkka Tapiola: Nu reprezintă opinia întregii bresle

Anticoruptie.md
12/04/2016
Pirkka Tapiola, ambasadorul UE în Republica Moldova. Foto: Delegaţia UE în Moldova

După ce Asociaţia Judecătorilor din Moldova, condusă de Ion Druţă, a criticat comentariile Ambasadorului UE la Chişinău privind condamnarea şi demiterea primarului oraşului Taraclia, un grup de magistraţi vine cu o reacţie. Aceştia susţin că textul declaraţiei nu a fost consultat cu membrii Asociaţiei şi îşi exprimă indignarea faţă de cele menţionate din numele întregului corp judecătoresc din ţară.

“AJM consideră că comentarea de către orice persoană a dosarelor care se află pe rolul instanţelor de judecată trebuie să aibă loc într-o manieră obiectivă, astfel încât să nu fie prejudiciată preeminenţa dreptului. Aceasta este cu atât mai mult valabil în cazul reprezentanţilor misiunilor diplomatice, care trebuie să manifeste o prudenţă deosebită, ţinând cont de limitele uzanţelor diplomatice şi a principiilor de drept universale. (...) Orice calificative care vin din partea unui diplomat de asemenea rang, referitor la un dosar care încă se află pe rolul instanţelor de judecată, ar putea fi privită ca o imixtiune în efectuarea justiţiei şi o presiune asupra instanţei de recurs”, se arăta în scrisoarea deschisă semnată de Ion Druţă.

Drept răspuns, într-o scrisoare anonimă, mai mulţi magistraţi din cadrul instanţelor de diferite nivele din ţară îşi exprimă indignarea faţă de acţiunile conducerii AJM. “Conţinutul textului nu a fost consultat din timp cu membrii Consiliului Executiv al Asociaţiei Judecătorilor sau cu membrii Asociaţiei (care sunt, practic, tot corpul judecătoresc din ţară). De aceea, apreciem că o asemenea scrisoare întocmită şi expediată în asemenea circumstanţe nu reprezintă opinia întregului corp de judecători”, se spune în reacţia grupului de magistraţi.

Aceştia regretă faptul că membrii AJM “nu au reacţionat public în cazul mai multor fărădelegi din sistemul judecătoresc, care au afectat grav imaginea justiţiei, (...) dar au condamnat o declaraţie generalistă a Excelenţei Sale”.

 

Anticoruptie.md
12/04/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii