Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Extrădarea de lux a lui Veaceslav Platon: două curse charter și supraveghetori incognito

Distribuie
uploads/investigatii/2016/11/09/292(1920,800).jpg
Planespotters.net

29 august 2016, ora 22:00. Pe Aeroportul Internațional Chișinău aterizează un avion charter de model Gulfstream G200 Galaxy, cu numărul T7-PRM, din care este scos, în cătușe, controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, extrădat de urgență din Ucraina. Scena este urmărită de pasagerii unei alte curse charter, aterizată cu doar 12 minute mai târziu pe AIC. Ambele avioane au decolat la distanța de șapte minute de pe Aeroportul Juliani din Kiev.

Învinuit de escrocherie și spălare de bani în dosarul „Spălătoriei rusești”, pe 25 iulie, procurorii Anticorupție au declarat că dispun de mandat de arestare pe numele lui Veaceslav Platon și tot în aceeași zi l-au anunțat în căutare internațională. Omul de afaceri a fost reținut peste doar câteva ore la Kiev fiind plasat în arest. La distanța de o lună, pe 30 august, Procuratura Generală a anunțat telegrafic despre faptul că businessmanul a fost extrădat. Nici Procuratura, nici Inspectoratul General de Poliție (IGP), instituție care s-a ocupat de extrădare, nu au oferit detalii.

La primele ședințe de judecată de la Chișinău, Veaceslav Platon a oferit însă mai multe informații despre modul în care a fost extrădat. Controversatul businessman informează judecătorii că a fost adus la Chișinău, la miez de noapte, cu o cursă charter de lux și cere magistraților să clarifice cine a achitat costurile călătoriei. „Am fost arestat pentru trei milioane de dolari în Ucraina. Exact trei milioane au achitat pentru ca să fiu închis și să fiu adus aici în Moldova. Știți cum am fost adus aici? Cu o cursă charter. Un avion cu o aripă de argint, care costă aproximativ 40.000 de euro. Am fost luat și adus aici. Înțelegeți? Au închiriat un avion privat, cu 12 locuri”, li se adresează Platon judecătorilor în cadrul ședinței de judecată din 7 septembrie 2016, potrivit unei înregistrări audio de la ședință, care a ajuns în posesia jurnaliștilor de la NewsMaker.

Înregistrarea discursului lui Veaceslav Platon la Curtea de Apel Chișinău

Platon, extrădat cu zbor charter pentru că Poliția a întârziat la cursa regulată

Dintr-un răspuns oficial al IGP oferit la o solicitare a Centrului de Investigați Jurnalistice, aflăm că omul de afaceri a fost adus pe cale aeriană pentru siguranța angajaților Poliției, precum și a businessmanului, „ținând cont de situația conflictuală din statul vecin”. În răspunsul semnat de Alexandru Pânzari, șeful IGP confirmă că bănuitul a fost adus cu o cursă charter pe motiv că  autoritățile ucrainene l-au escortat cu întârziere și a fost ratată cursa aeriană regulată. „Escortarea a avut loc cu întârziere la aeroportul din Ucraina în vederea predării acestuia angajaților Poliției Republicii Moldova, fiind astfel pierdute biletele tur-retur”, se justifică IGP.

Pentru a contracta un zbor privat, Poliția ar fi apelat la firma „SRL Hanling LTD” care a ajutat grupul să vină la Chișinău „cu o cursă de alternativă” în schimbul sumei de 1.690 de dolari. „În consecință, pentru neadmiterea încălcării regulilor procedurii de extrădare, superiorul grupei de escortă a informat conducerea IGP despre situația creată, în urma cărui fapt s-a convenit asupra extrădării cu o cursă alternativă în schimbul sumei de 1.690 de dolari, potrivit invoicelui nr. 3583 din 29.08.2016 al companiei SRL Hanling LTD. Pentru delegarea salariaților în această misiune, din bugetul de stat au fost suportate cheltuielile pentru procedura de extrădare în mărime de 63.124 de lei”, se mai arată în răspunsul IGP.

Întâmplător sau nu, dar denumirea companiei a fost indicată greșit în informația primită de la Inspectoratul General de Poliție. O astfel de firmă nu există, de aceea am insistat să discutăm cu angajații Direcției finanțe a IGP care ne-au precizat la telefon, după ce au verificat contractul și extrasele bancare, că este vorba despre o companie cu o denumire asemănătoare – „ICS Handling”.

Răspunsul oferit de către Inspectoratul General de Poliție Centrului de Investigații Jurnalistice

Au apelat la o companie intermediară

ICS Handling este o companie ucraineană, cu birouri de reprezentanță pe aeropoartele Juliani și Borispol din Kiev, dar curios este că firma nu este operator de zboruri, ci doar le intermediază, oferind și asistență la bordurile navelor. Potrivit extrasului firmei din registrele ucrainene, compania oferă servicii de rezervare, comerciale subsidiare, de suport pentru transportul aerian, furnizează informații și desfășoară activități profesionale, științifice și tehnice. „Compania oferă o gamă largă de servicii de deservire a curselor aeriene la sol. Întreținerea se efectuează la toate aeroporturile din Ucraina. Agenții ICS Handling sunt întotdeauna pregătiți să rezolve orice problemă sau să elimine dificultățile care pot apărea în timpul deservirii pe aeroport. După ce avionul a decolat, angajații companiei continuă să monitorizeze zborul așa încât să reacționeze rapid la orice problemă apărută”, se arată într-o descriere a ICS Handling.

Solicitați de reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice, reprezentanții ICS Handling nu au răspuns la întrebările privind costurile pentru serviciile acordate de către companie și nu au precizat cine a făcut comanda pentru o cursă charter spre Chișinău. „Din păcate, în conformitate cu condițiile acordurilor semnate și politica de confidențialitate a companiei, nu putem oferi astfel de informații către părți terțe”, ne-au scris angajații ICS Handling. 

În lunile de vară, avionul companiei Ukrainian International Airlines decola de pe aeroportul Borispol din Kiev seara la ora 19.40 și ateriza la Chișinău peste o oră. Astfel, oamenii legii ar fi avut la dispoziție cel mult două ore ca să decidă extrădarea cu un zbor charter, dar și să găsească, prin intermediari, o navă disponibilă.

Două curse charter cu destinația Chișinău

Avocații lui Veaceslav Platon confirmă că omul de afaceri a ajuns în Republica Moldova pe 29 august, în jurul orei 22.30. Potrivit informațiilor obținute de reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice, pe Aeroportul Internațional Chișinău, la această oră, au aterizat două curse charter, ambele au decolat din Aeroportul Juliani din Kiev, la distanța de șapte minute una de la alta. Informația este confirmată și de MoldATSA. Într-un răspuns oficial primit de CIJM, instituția ne informează că cele două curse au zburat împreună de la Kiev spre Chișinău, iar după ce și-au lăsat pasagerii pe AIC au zburat în direcții diferite. Unul s-a întors la Kiev, iar altul a zburat în Antalya, Turcia.

 

Prima pe pista de aterizare a ajuns aeronava Gulfstream G200 Galaxy, un avion de clasa lux, cu zece locuri pentru pasageri. Așa cum spunea și Veaceslav Platon în discursul său ținut în fața magistraților de la Curtea de Apel Chișinău, nava are aripile argintii. Potrivit datelor din sistemul de generare și prelucrare a planurilor de zbor CFMU al Eurocontrol, cursa aviatică a fost efectuată de ICF, o mare companie străină care oferă consultanță în diferite domenii de la business, până la sănătate. De asemenea, compania oferă servicii în domeniul transportului aerian. Totuși, informațiile din sistemul CFMU al Eurocontrol arată că nava, cu numărul de înregistrare T7-PRM, folosită pentru această cursă aparține unei alte companii, ICS Aero SM SRL. Aceeași informație este confirmată și de Baza de date de căutare a aeronavelor „Airframes.org”, potrivit căreia ICS Aero SM SRL ar fi cumpărat aeronava de lux în martie 2016. ICS Aero SM SRL este o firmă ucraineană care își are unul dintre sedii pe Aeroportul Juliani din Kiev.

Avionul cu care a zburat Platon a fost contractat prin doi intermediari. Sursa: Airframes.org

O căutare simplă pe pagina web a companiei care oferă servicii în domniul transportului aerian, inclusiv curse charter, ne arată că firma cu adevărat deține o aeronavă Gulfstream G200 Galaxy, trecută la categoria VIP charter. Am încercat să comandăm o cursă cu acest avion de la Kiev la Chișinău. Operatorul ICS Aero care ne-a răspuns la solicitare ne-a anunțat că prețul pentru o oră de zbor este de circa 3.800-4.000 de euro. La această sumă se adaugă și alte taxe aeroportuare și prețul combustibilului. Zborul de la Kiev până la Chișinău durează circa o oră, iar regula în cazul închirierii curselor charter este că se plătește și pentru deplasarea avionului înapoi. Astfel, o cursă de la Kiev până la Chișinău cu acest avion costă cel puțin 7.600 de euro, sumă la care se adaugă celelalte cheltuieli de deservire și taxe.

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.


Abonează-te