Cine stă în spatele companiei căreia îi aparține elicopterul capturat în Afganistan

Anticoruptie.md
25/11/2015
Foto: publika.md

Un moldovean și trei cetățeni afgani au murit după ce un elicopter de model Mi-8 MTV1, care îi aparține companiei moldovenești „Valan International Cargo Charter” SRL, a fost capturat marți, 24 noiembrie, în Afganistan. În elicopter s-ar mai fi aflat alți doi piloți moldoveni care ar fi fost luați ostatici. În această dimineaţă, Guvernul de la Chişinău s-a reunit într-o şedinţă de urgenţă în legătură cu acest incident.

„Elicopterul MI17-1V este unul privat care activează în Afganistan, conform contractelor cu alte companii private pentru transportarea ajutorului umanitar. Nu este vorba despre un elicopter al ONU. La bord se aflau 21 de persoane, dintre care trei membri ai echipajului moldovenesc şi 18 pasageri afgani”, a precizat pentru presă premierul interimar, Gheorghe Brega, după şedinţa de Guvern.

Compania „Valan International Cargo Charter” SRL, căreia îi aparţine aparatul de zbor capturat în Afganistan, a fost înființată în anul 1998 și are drept obiective de activitate declarate transporturile aeriene pe bază de grafic și ocazionale, închirierea mijloacelor de transport aerian fără echipaj, precum și reparația aparatelor de zbor și a tehnicii spațiale.

Potrivit datelor de la Camera Înregistrării de Stat, compania a fost înființată de șapte persoane: Alexandru, Evghenii, Serghei și Igor Zagrebelnîi, Nina Grițcan, precum și Tamara Suvorova și Inna Mikheeva, cetăţene ale Federaţiei Ruse.

Site-ul companiei aeriene arată că aceasta are o flotă compusă din trei aeronave AN-26-100 și opt elicoptere Mi-8 MTV-1. Dintre acestea, un AN-26-100 și trei elicoptere MI-8 MTV-1 fac parte din proprietatea companiei aeriene, iar celelalte aeronave sunt închiriate de la parteneri de încredere pe termen lung. 

Compania aeriană este specializată în operațiuni de transport aerian al personalului administrativ pentru clienții corporativi pe aeronava AN-26-100 și MI-8 MTV. Printre clienții „Valan International Cargo Charter” se numără: UN, World Food Program, US Department for International Development și companii private care sunt parteneri ai organizațiilor internaționale.

Potrivit portalului Mold-street, numele companiei Valan International Cargo Charter a figurat și în scandalul și investigațiile legate de activitatea rusului Viktor Bout, supranumit negustorul morții, care a fost găsit vinovat, în noiembrie 2011, de vânzarea ilegală de arme către trupe de gherilă din Columbia și condamnat de către o instanță judecătorească din New York la 25 de ani de închisoare.

La şedinţa de urgenţă a Guvernului de la Chişinău, ce a avut loc în dimineața zilei de miercuri, 25 noiembrie, au fost prezenţi şi vicepremierul în exercițiu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, miniștrii în exercițiu al Afacerilor Interne, Oleg Balan, și al Apărării, Anatol Șalaru, directorul SIS, Mihai Balan, și reprezentanţii Autorității Aeronautice Civile.

Potrivit lui Gheorghe Brega, Ministerul de Externe a făcut un șir de solicitări, pe cale diplomatică, pentru a primi informații oficiale cu privire la situația în care se află cei trei cetățeni moldoveni, membri ai echipajului elicopterului capturat în Afganistan. Premierul interimar a mai menţionat că Republica Moldova a solicitat susţinerea statelor care pot acorda ajutor în eliberarea ostaticilor, printre care SUA şi România, şi a anunţat că viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, va gestiona activitatea celulei de criză, care a fost creată pe acest caz. 

Subiectul elicopterului doborât în Afganistan va fi discutat astăzi şi la Montreal, Canada, unde are loc Forumul Aviatic Internaţional IWAF 2015, la care participă directorul Autorităţii Aeronautice Civile a Republicii Moldova, Mircea Maleca. El se va întâlni la sediul central al ICAO (Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale) din Montreal, în regim de urgenţă, cu omologul său din Afganistan, scrie portalul Adevărul. Potrivit acestuia, compania Valan International Cargo Charter operează zboruri în Afganistan conform contractului cu Guvernul SUA şi dispune de Certificat de Operator Aerian nr.009 valabil până în 25.07.2017.

Anticoruptie.md
25/11/2015




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii