Procuratura raionului Soroca a început vineri urmărirea penală în privința a doi polițiști din cadrul Inspectoratului de poliție Soroca, care ar fi aplicat forța asupra a doi tineri implicați într-o altercație dintr-o stație PECO din oraș. Ministra de Interne, Ana Revenco, a condamnat comportamentul polițiștilor și a cerut să fie cercetat cazul. „Nu vom admite impunitatea”, a declarat Ana Revenco.
Cazul s-a întâmplat la 31 ianuarie, dar în presă a apărut peste câteva zile. La Unitatea de Gardă a Inspectoratului de Poliție Soroca a parvenit un apel telefonic de la un cetățean, care a comunicat că a fost agresat fizic de către persoane necunoscute, pe o stradă din orașul Soroca. La faţa locului s-a deplasat grupul operativ al Inspectoratului de poliție Soroca, format din doi polițiști. Altercațiile între câțiva tineri aveau loc la un PECO. Între colaboratorii de poliție și persoana care a făcut apelul telefonic a apărut un schimb de replici, în rezultatul căruia polițiștii ar fi aplicat forța fizică față de doi bărbați, pe care i-ar fi torturat și în incinta Inspectoratului de poliție Soroca, unde au fost duși cei doi, au comunicat procurorii.
„În calitate de Ministru al Afacerilor Interne nu voi admite orice formă de abatere disciplinară, care să contravină intereselor sau drepturilor cetățenilor. Am solicitat pornirea unei anchete speciale SPIA, pe cazul polițiștilor bănuiți de agresiune fizică. La fel, aștept de la conducerea IGP acțiuni prompte, pentru a verifica corectitudinea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către factorii de decizie ai IP Soroca”, a scris ministra de Interne pe pagina sa oficială. Ana Revenco a precizat că „ancheta disciplinară trebuie să fie inițiată de fiecare dată, când un angajat al poliției va săvârși o ilegalitate, și care de regulă este inițiată în paralel cu cauza penală. Acest lucru este important pentru a preveni încălcări similare pe viitor și a nu admite impunitatea”.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii