Nimic nou sub soare pentru Igor Dodon. Nu va putea circula liber, dar nici comunica cu anumite persoane

Anticoruptie.md
04/11/2022
Sursa: CIJM

Magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au respins cererea apărătorilor ex-președintelui Igor Dodon, care au solicitat eliberarea sa din arest la domiciliu.

Decizia urma să fie luată miercuri, dar CSJ a amânat ședinţa de judecată în care fostul preşedinte Igor Dodon este învinuit de corupere pasivă şi finanţare ilegală a unui partid politic. Motivul amânării este că niciunul din cei trei avocaţi ai lui Dodon nu a făcut act de prezenţă.

Apărătorii fostului preşedinte au depus, fiecare în parte, cerere de amânare, motivând că sunt prinşi în alte şedinţe de judecată.

La şedinţa de miercuri urma să fie examinat demersul avocaţilor privind revocarea măsurii de arest la domiciliu. Ultima dată, când fostului preşedinte i-a fost prelungit arestul la domiciliu, i-a fost aplicată şi interdicţia de a comunica cu părţile pe dosar, inclusiv martorii, prin orice mijloace de comunicare.

 

Anticoruptie.md
04/11/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii