Video // CNA a reținut 20 de funcționari ce făceau parte dintr-o rețea care profita de pe urma persoanelor cu dizabilități. Ce șpăgi pretindeau și ce riscă acum
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au reținut, marți, 20 de persoane din cadrul Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă (CNDDCM), vizate în peste 40 de cauze penale, iar șapte din ele sunt deja reţinute pentru 72 de ore.
Angajații CNDDCM ar fi facilitat, în schimbul mitei, obținerea pensiilor speciale de la stat. Mai precis, ei obțineau certificatelor false pentru gradul de dizabilitate. În schimbul sumelor bănești, care erau categorisite drept „un gest de mulțumire”, medici-experți le ofereau grad de dizabilitate persoanelor care aveau nevoie de aceasta. Suspecților li se incriminează comiterea infracțiunilor de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, corupere activă şi pasivă.
Imaginile video şi audio, obţinute în cadrul urmăririi penale, demonstrează întreaga schemă de acordare a gradelor de invaliditate, somarea pacienţilor de a da mită pentru coruperea funcţionarilor, precum şi împărţirea banilor, primiţi în calitate de mită, între experţi.
„În unul din episoade, mama unui copil orb, căruia urma să-i fie stabilit, în mod legal, gradul de invaliditate pe viaţă, a fost convinsă să achite experţilor 650 de euro ca mulţumire pentru serviciile acordate. Din probele acumulate, s-a constatat că femeia a fost sunată de către experţii oficiului teritorial Rezina care, abuzând de funcţia lor, au invitat-o la sediu pentru a o forţa să le dea mita menţionată”, se arată în comunicatul CNA.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la 10 ani de puşcărie, amenzi penale şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
