Demisie cu mai multe semne de întrebare, decât soluții
Opinia publică a obținut ce a cerut: „capul lui Moțoc”. Vlad Țurcanu și-a dat demisia din funcția de director general TRM, asumându-și responsabilitatea pentru votul juriului de la Eurovision. S-a dorit neapărat să „zboare un cap” și, în final, a zburat. Problema este că, odată cu această demisie, există riscul ca întreaga situație de la TRM să fie pusă sub preș, până la următoarea mare gafă.
Întrebarea esențială este dacă demisia lui Vlad Țurcanu rezolvă problema de fond a acestei instituții publice. Iar răspunsul, oricât de incomod ar fi, pare să fie nu. În jurul punctajului acordat de juriul moldovenesc la Eurovision s-a construit rapid o adevărată teorie a conspirației. Evident, din acest tablou nu puteau lipsi nici „rușii”, invocați ca autori ai unei noi tentative de a băga o strâmbă între români și români. Această explicație poate fi convenabilă politic și emoțional, dar ea nu ține loc de analiză instituțională serioasă.
Da, Vlad Țurcanu a semnat ordinul prin care a fost constituit acel juriu. Din acest punct de vedere, asumarea sa publică poate fi înțeleasă. Dar responsabilitatea nu poate fi redusă la o singură semnătură și la un singur om. Unde a fost Consiliul de Supraveghere al TRM? Un consiliu numit politic, la fel cum politic a fost numit și directorul general. De ce această structură nu a avut nicio reacție clară, promptă și credibilă? Care este rolul ei real, dacă nu poate anticipa, preveni sau gestiona crizele de imagine ale instituției pe care ar trebui să o supravegheze?
Mai mult, dacă acceptăm teza că votul juriului a făcut parte dintr-o campanie de manipulare, de război hibrid sau de operațiune cognitivă împotriva Republicii Moldova, atunci întrebările devin și mai grave. Unde au fost instituțiile statului preocupate oficial de asemenea riscuri? Unde au fost renumitul Centru „PATRIOT”, Consiliul Național de Securitate cu toate noile sale împuterniciri, care vorbesc constant despre război informațional, securitate cognitivă, propagandă și influențe ostile? De ce nu au anticipat un asemenea scenariu, dacă el era atât de periculos?
Demisia lui Vlad Țurcanu nu închide subiectul. Dimpotrivă, ea deschide mai multe semne de întrebare decât oferă soluții. Dacă întreaga criză se rezumă la plecarea unui director, atunci nu se va schimba nimic. Vom avea doar o nouă conducere, același sistem și, inevitabil, o nouă criză. Iar dacă, într-adevăr, votul juriului de la Eurovision a fost parte a unei campanii hibride împotriva statului, atunci situația este și mai gravă. Pentru că asta ar însemna că instituțiile responsabile de securitatea informațională a Republicii Moldova au fost luate complet prin surprindere de un episod previzibil, public și gestionabil.
În mod natural, aștept aceeași reacție și din partea comisiei parlamentare pentru mass-media. Ea este adevăratul patron al TRM. Numirea politică a unui director general, asupra căreia a insistat PAS, trebuie să vină și cu asumarea responsabilității. Va fi însă ca întotdeauna. Nu PAS e de vină.
Sacrificarea unui om nu înseamnă curățarea unei instituții. Iar până când nu se va discuta sincer despre responsabilitatea Consiliului de Supraveghere, despre numirile politice, despre lipsa mecanismelor de control și despre incapacitatea statului de a gestiona crizele comunicaționale, TRM va rămâne aceeași instituție vulnerabilă, doar cu alt nume la conducere.
Opinia publică a obținut ce a cerut. Dar Republica Moldova nu a obținut încă ceea ce are nevoie: o instituție publică de media credibilă, profesionistă și cu adevărat responsabilă în fața cetățenilor.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
