Cel mai grav, că deputații autori ai legii privind cetățenia au știut despre consecințele care urmează pentru mai mulți tineri, inclusiv riscul apatridului.

Să fie lung, dar merită să știți logica celor care sunt autorii legii privind cetățenia.

Fiecare proiect de lege are o notă de fundamentare, prin care autorii legii explică de ce este nevoie de a introduce reguli noi sau de s abroga sau modifica cele existențe.

Am studiat atent nota de fundamentare și pot afirma că, în situația tinerilor care riscă să devină apatrizi de facto, autorii proiectului au optat conștient pentru un model normativ care ar putea intra în contradicție cu obligațiile statului nostru în domeniul cetățeniei.

Din pasajele notei de fundamentare (înregistrată la 19 iunie 2025, conform înaintării oficiale a proiectului de lege, nr. 04/02-62, și atașată la inițiativa legislativă dezbătută și votată în două lecturi într-o singură zi, la 10 iulie 2025) rezultă clar că autorii au anticipat situația „copil născut în Republica Moldova, din părinți cetățeni, dar fără acte perfectate până la 18 ani” și au ales un model în care recunoașterea practică a cetățeniei după majorat se face „la cerere” și printr-o procedură administrativă, nu automat.

Aceasta nu reprezintă doar o „aplicare greșită” la nivel de funcționari, ci o opțiune de design normativ descrisă explicit în notă, care persistă și în Legea nr. 253/2025 (intrată în vigoare la 24 decembrie 2025).

În imagini atașate vedeți paginile relevante din această notă de fundamentare. Nota recunoaște explicit „problema” unor tineri de 18 ani „fără dovada cetățeniei”.

Autorii menționează „incertitudinea” cauzată de lipsa unei definiții clare pentru persoanele care dobândesc cetățenia „prin naștere”, dar „nu obțin dovada cetățeniei (acte de identitate) până la vârsta de 18 ani”, deși există obligația de a obține cartea de identitate de la 14 ani.

Aceasta înseamnă că speța tânărului aflat în risc de apatridie de facto era inclusă în scenariile anticipate de proiect, nu un accident neprevăzut. (Nota de fundamentare, pag. 19-20).

Nota justifică expres trecerea de la automatism la „consimțământ” și procedură administrativă.

După invocarea principiului evitării apatridiei (inclusiv prin avizul comisiei juridice consultative), nota introduce o teză-cheie: „chiar și atunci când statul recunoaște sau acordă automat cetățenia”, persoana „urmează să-și exprime consimțământul” și să urmeze „etapele procedurale”. Mai mult, se afirmă că, dacă persoana nu își exprimă intenția formal, statul nu poate „să-i atribuie un statut juridic” fără acord – adică nu poate afirma că el este cetățean, cu excepții limitate.

Această formulă mută accentul de la cetățenie ca statut existent ex lege (de la naștere) la un statut operabil doar după manifestarea formală de voință și parcurgerea procedurii. Asta explică de ce „apatridia de facto” nu apare ca o eroare punctuală, ci ca un risc structural: până la „consimțământ” și „procedură”, persoana rămâne, practic, fără dovadă și exercitarea dreptului. Cazuri recente din ianuarie 2026, evidențiate de deputatul Василе Костиук, confirmă acest risc, inclusiv pentru copii din diasporă, obligați la teste de limbă română și Constituție.

Nota consacră expres formula „la cerere” pentru cei cu vârsta peste 18 ani, născuți pe teritoriul țării.

Pasajul relevant: - persoanele „cu vârsta de peste 18 ani, născute pe teritoriul RM”, care „nu sunt luate în evidență” ca cetățeni și „nu dețin dovada cetățeniei”, „sunt recunoscute ca cetățeni … la cerere”.

Aceasta arată intenția normativă: dacă statul nu te are în evidență la 18 ani, nu se corectează automat situația (din oficiu), ci obligația revine persoanei de a declanșa recunoașterea.

Aspectul cel mai problematic este că nota nu descrie un termen tranzitoriu minim, o fereastră garantată (de tip 18–21 ani) sau obligații pozitive clare ale autorității de a preveni blocarea statutului. Practic, modelul ales permite ca, la 18 ani, un tânăr să intre într-o zonă gri: „cetățean în drept”, dar „ne-recunoscut în evidențe” până la depunerea cererii. Conform comunicatelor ASP din ianuarie 2026, astfel de verificări administrative pot dura până la 12 luni, amplificând riscul.

Aceasta poate fi prezentată ca încălcare (sau risc serios de încălcare) a obligațiilor internaționale.

Fără a specula intențiile autorilor, putem toți să verificăm faptele - nota demonstrează că efectul era previzibil și acceptat ca rezultat al opțiunii normative.

Și acum vreau să vă amintesc despre actele internaționale relevante la care Republica Moldova este parte.

Legea este foarte problematică din perspectiva obligațiilor internaționale a statului nostru.

• Convenția ONU din 1961 (reducerea apatridiei) cere mecanisme care să prevină apatridia efectiv, nu doar teoretic. Când recunoașterea e condiționată de cerere după 18 ani, convenția impune o fereastră reală în care persoana să poată acționa personal, fără a fi împinsă în apatridie de facto prin mecanism procedural (Art. 1(2)(a)).

Nota nu construiește această garanție ca standard clar; dimpotrivă, normalizează recunoașterea cetățeniei „la cerere” și cere „consimțământ” fără protecție tranzitorie explicită.

• Convenția privind drepturile copilului (CRC) și ICCPR pun obligația pe stat să asigure dreptul copilului de a dobândi cetățenie și să evite apatridia (Art. 7 CRC, Art. 24(3) ICCPR). Dacă „automatismul” este condiționat, în practică, de un act formal la 18 ani, fără garanții tranzitorii și obligații proactive ale statului, dreptul riscă să devină iluzoriu pentru categoria vulnerabilă: tineri nedocumentați la timp din motive legate de părinți, sărăcie, lipsă de informare sau disfuncții instituționale.
• Convenția europeană privind cetățenia (1997) subliniază evitarea apatridiei și proceduri clare, previzibile, accesibile, cu căi de contestare (Art. 7(3)). Un model de oferire a cetățeniei „la cerere” fără standarde tranzitorii clare și fără obligația explicită a statului de regularizare rapidă produce incoerență și arbitrar practic. Rapoarte UNHCR din ianuarie 2026 critică aceste aspecte ce duc la apatridie funcțională.

Revenind la „intenția” autorilor și legislativului care a votat legea.

Ca jurist, nu insist că autorii au intenționat să creeze apatrizi, dar nota de fundamentare reprezintă dovadă clară că:

– autorii au identificat explicit categoria (cetățeni prin naștere fără acte până la 18 ani);

– au recunoscut incertitudinea și au invocat principiul evitării apatridiei; dar

– au optat totuși pentru „consimțământ”, „procedură” și „recunoaștere la cerere” după 18 ani, fără a institui o garanție tranzitorie explicită și fără o obligație clară a statului de regularizare din oficiu;

– prin urmare, efectul de apatridie de facto era previzibil și derivă din arhitectura propusă, nu doar din erori de aplicare.

Este oportun să analizăm dacă autorii au evaluat integral compatibilitatea documentului cu convențiile internaționale la care Republica Moldova este parte.

Consider că nu este necesară crearea unui grup de lucru pentru a studia oportunitatea modificării Legii cetățeniei – deja trebuie analizat cum aceasta poate fi ajustată pentru a fi constituțională și a asigura respectarea reală a obligațiilor internaționale ale statului.