Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Electorală

Zeci de percheziții într-un caz de corupere electorală la Cahul

Distribuie
uploads/elections/2025/09/02/637(810,455).png

Oamenii legii au descins, în dimineața zilei de marți, cu 60 de percheziții în sudul țării într-o cauză penală privind coruperea electorală, finanțarea ilegalǎ a partidelor politice în proporții deosebit de mari și spălare de bani în proporții deosebit de mari, anunță Inspectoratul General de Poliție (IGP).

Perchezițiile sunt efectuate în comun de către ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și polițiștii din brigada Fulger. În același caz sunt efectuate cercetări de către Centrul Național Anticorupție (CNA).

Potrivit IGP, „Ofițerii INI în comun cu procurorii PCCOCS și polițiștii din BPDS ”Fulger” au descins cu 60 de percheziții în sudul țării, în contextul unei cauze penale pentru corupere electorală, finanțare ilegalǎ a partidelor politice/a grupurilor de inițiativă/ a concurenților electorali săvârșită în proporții mari și spălarea de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari”.

Și Centrul Național Anticorupție (CNA) anunță desfășurarea acțiunilor de urmărire penală în sudul țării, în cauza penală pornită pe faptul finanțării ilegale a unei formațiuni politice. 

„Perchezițiile au loc în municipiul Chișinău și Comrat și vizează mai multe adrese, inclusiv instituții publice. Până la acest moment, patru persoane au fost reținute și urmează a fi plasate în izolatorul CNA. În total, 17 persoane sunt vizate în această cauză, fiind suspectate de implicare în acțiuni ilegale legate de finanțarea neconformă a unei formațiuni politice”, anunță CNA.

Persoanele cercetate sunt bănuite că ar fi implicate în oferirea de mijloace financiare unor activiști politici pentru organizarea activităților cu caracter electoral, plata salariilor în plic pentru activiști ai formațiunii, precum și cazuri de colectare a semnăturilor pentru susținerea unui politician, contra plată.

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.


Abonează-te