Armata rusă a atacat masiv Odesa cu drone: 14 răniți, locuințe și infrastructură portuară avariate
În noaptea de 27 aprilie, forțele ruse au lansat un atac masiv cu drone asupra Odesa, în urma căruia cel puțin 14 persoane au fost rănite, inclusiv doi copii. Au fost înregistrate lovituri asupra zonelor rezidențiale, dar și avarii la obiecte de infrastructură și în zona portuară.
Potrivit șefului administrației militare regionale, Oleg Kiper, cinci dintre răniți au fost spitalizați, majoritatea cu plăgi provocate de schije. Celelalte victime au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Reprezentantul autorităților locale, Serghei Lîsak, a declarat că atacurile au vizat mai multe cartiere ale orașului, inclusiv Primorski, Hadjibei și Kievski. În urma bombardamentelor au fost avariate locuințe, un hotel, automobile și alte obiecte civile, cele mai mari distrugeri fiind înregistrate în cartierul Primorski.
La fața locului au intervenit peste 250 de salvatori, medici și lucrători ai serviciilor comunale, fiind create și puncte operative pentru gestionarea consecințelor atacului.
Separat, au fost raportate lovituri asupra infrastructurii portuare din „Marea Odesă”, care asigură funcționarea coridorului maritim ucrainean. Potrivit Administrația Porturilor Maritime din Ucraina, a fost avariat un obiect energetic din cadrul unui terminal de marfă, ceea ce a provocat incendii locale, lichidate rapid de echipele de intervenție, transmite Forbes.ua.
De asemenea, nava comercială Ramco, sub pavilionul statului Nauru, a fost afectată ușor, iar incendiul izbucnit la bord a fost stins prompt. Nu au fost raportate victime.
Autoritățile subliniază că atacurile repetate asupra porturilor ucrainene reprezintă o amenințare directă pentru siguranța navigației internaționale și pentru securitatea alimentară globală.
De la începutul anului 2026, infrastructura portuară a Ucrainei este atacată, în medie, o dată la cinci zile. Conform datelor oficiale, au fost avariate 193 de obiective de infrastructură și 25 de nave civile.
Porturile din Odesa și de pe Dunăre rămân principalele rute pentru exportul produselor agricole ucrainene, după reducerea activității pe unele rute din Marea Neagră. În primul trimestru al anului 2026, prin porturile maritime au fost operate 21,1 milioane de tone de mărfuri, ceea ce reprezintă 98% din volumul planificat.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
