Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Știri

Nicu Popescu, despre problema ecologică pe Nistru: „Ucraina intenționează să construiască șase hidrocentrale pe Nistru”

Distribuie
uploads/stiri/2019/08/29/2275(810,455).jpg

Autoritățile moldovenești au ignorat un chestionar al Comisiei Europene pentru a evalua impactul hidrocentralelor ucrainene de pe Nistru, deși anterior solicitaseră sprijinul comunității europene pentru a stabili dacă construcțiile hidroenergetice creează probleme celei mai importante surse de apă potabilă a Republicii Moldova. Din această cauză, timp de un an, nu au fost întreprinse acțiuni pentru a minimaliza efectele grave asupra râului Nistru de pe urma funcționării hidrocentralelor ucrainene existente. Despre aceasta a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova,  Nicu Popescu. 

„Noi avem multe dosare complicate cu Ucraina. Chișinăul are nevoie de compromisuri din partea Kievului, Ucraina are nevoie de compromisuri din partea R. Moldova. Pe râul Nistru avem altă problemă, intențiile Ucrainei de a construi alte șase hidrocentrale. Acum un an, Ucraina și R. Moldova s-au adresat Comisiei Europene să facă o expertiză ecologică și să spună dacă aceste hidrocentrale creează probleme ecologice. Reprezentanții Comisiei Europene au trimis în mai 2018 un chestionar autorităților moldovenești, iar acestea nu au răspuns timp de mai bine de un an de zile”, a precizat Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova, într-un interviu pentru Jurnal de Chișinău.

„Guvernul precedent, pe de o parte, a solicitat sprijin Comisiei Europene ca să gestioneze situația cu hidrocentralele, dar, pe de altă parte, ministerele au dormit un an și ceva pe acest dosar”, s-a arătat nedumerit oficialul, spunând că a demarat o anchetă pentru a limpezi această situație.

Râul Nistru între Naslavcea și Otaci. Foto: Serviciul hidrometeorologic de stat 

Problemele ecologice pe Nistru s-au acutizat odată cu construcția și extinderea Complexului Hidroenergetic Dnestrovsk din Ucraina. O anchetă jurnalistică arată că autoritățile ucrainene acumulează apa din râul Nistru în trei lacuri situate în amonte de Naslavcea, pentru a produce mai multă energie electrică, din care cauză în decursul zilei apa se scurge doar în orele de vârf. În consecință, râul Nistrul, pe segmentul Naslavcea–Otaci, se aseamănă cu o baltă. Ecologiștii și experți în domeniu dau alarma de câțiva ani despre iminența catastrofei ecologice care afectează Nistrul.     

Construcţia altor şase hidrocentrale, cu lacurilor lor de acumulare, în opinia mai multor experți, va diminua şi mai mult cantitatea de apă oferită Moldovei. Acum Republica Moldova nu poate interveni să stopeze construcția hidrocentralelor, deoareceîn 2010 a cedat Ucrainei barajul de la Naslavcea.

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Distribuie

Abonează-te