Administrația barajului de la Dubăsari, controlată de Tiraspol, provoacă „probleme” pe Nistrul Inferior

Ilie Gulca
07/07/2022
Foto: Biroul Politici de Reintegrare

Barajul hidroelectric de la Dubăsari, administrat de regimul secesionist de la Tiraspol, generează probleme, care se răsfrâng negativ asupra nivelului apei pe cursul inferior al Nistrului.

„Condițiile meteorologice actuale relevă importanța majoră a utilizării coordonate și raționale a resurselor de apă din râul Nistru. În timp ce partenerii ucraineni își onorează obligațiile contractuale privind controlul debitului de apa a râului, barajul hidroelectric de la Dubăsari generează unele probleme, care se răsfrâng negativ asupra nivelului apei pe cursul inferior al Nistrului”, se menționează într-un comunicat al Biroului Politici de Reintegrare.

Chișinăul acuză Tiraspolul că folosește abuziv apa din Nistru pentru irigare, ceea ce provoacă un debit deficitar în aval de barajul hidroelectric de la Dubăsari.

În același timp, pretinsul premier al Tiraspolului și-a criticat subalternii la mijlocul lunii iunie curent pentru că au aprobat achiziționarea și instalarea unei rețele pentru irigare într-o zonă în care este insuficientă apă.

„Trebuia să se spună că pentru aceste câmpuri nu este apă în bazin. Abia după ce va fi apă în bazin, trebuie să fie emise aprobări pentru achiziționarea instalațiilor pentru irigare”, le-a reproșat așa-zisul premier responsabililor de irigare din Transnistria.

Folosirea abundentă a apei din Nistru pentru irigare contravine protocoalelor semnate între Chișinău și Tiraspol cu privire la gestionarea rațională a resurselor acvatice din Nistru.

Directorul executiv al Asociaței „Eco-Tiras”, Ilya Trombițki, a declarat pentru portalul Anticorupție că gestionarea defectuoasă a apei din Nistru este un fenomen frecvent și este provocat din cauza lipsei dialogului dintre Chișinău și Tiraspol.

Ilie Gulca
07/07/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii