Comisia de la Veneția confirmă dreptul Curții Constituționale de a-și recuza singură judecătorii, după episodul controlului ANI asupra Domnicăi Manole la cererea Socialiștilor

Mădălin Necșuțu
20/07/2021
G4Media

Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, i-a transmis marți prin intermediul unei scrisoari președintei Curții Constituționale de la Chișinău, Domnica Manole, că instituția pe care aceasta o conduce este singura în drept să judece recuzarea mandatului unui judecător constituțional. Oficialul străin a intepretat astfel că ANI nu poate avea nicio ingerință în a stabili cumva dacă vreun judecător al Curții ar putea fi revocat în urma unui control al ANI.

„Se pare că ANI v-a invitat [pe Domnica Manole] pentru a vă interoga cu privire la participarea dumneavoastră ca judecător constituțional în cadrul acestor proceduri, participare care ar echivala cu un conflict de interese. Pe baza legislației naționale aplicabile, Curtea Constituțională i-a răspuns deja ANI că controlul efectuat de ANI reprezintă o ingerință în activitatea independentă a Curții Constituționale.

În acest context, permiteți-mi să subliniez că, în general, îi revine Curții Constituționale rolul de a decide cu privire la chestiunea recuzării judecătorilor în baza legislației aplicabile. Astfel de decizii trebuie să fie clare și bine-motivate. Comisia de la Veneția stă la dispoziția dumneavoastră pentru asistență, în eventualitatea în care Curtea Constituțională și autoritățile din Republica Moldova doresc să îmbunătățească această legislație”, i-a scris președintele Comisiei de la Veneția, magistratei Domnica Manole.

Curtea Contituțională a declarat recent drept neconstituționale acțiunile recente ale ANI de verificare a averii și intereselor președintei Curții Constituționale, Domnica Manole, după ce instituția a fost sesizată de către deputatul socialist în legislatura anterioară, Grigore Novac.

La finele lunii iunie, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a sesizat Înalta Curte pentru a cere explicații dacă ANI are dreptul sau nu să examineze activitatea unui magistrat al Curții Constituționale. Sesizarea vine după ce, recent, ANI a pornit o investigație pe nunele Domnicăi Manole, pe motiv că ar exista un conflict de interese în cazul acesteia. Anterior, și Domnica Manole a criticat decizia ANI, subliniind că ANI nu ar avea dreptul să verifice acest caz.

 

Mădălin Necșuțu
20/07/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii