Domnica Manole, declarată incompatibilă cu funcția de judecător. „Abuzurile la CSM continuă în lanț!”

Anticoruptie.md
04/07/2017
Domnica Manole, la Adunarea generală a judecătorilor Foto: CIJM

Judecătoarea Curții de Apel Chișinău Domnica Manole a fost declarată incompatibilă cu funcția de judecător. În cadrul ședinței de marți, 4 iulie, membrii Consiliului Superior al Magistraturii au decis eliberarea ei din funcție, după examinarea avizului consultativ suplimentar al Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Făcând trimitere la mai multe hotărâri de judecată, dar și la dosarul penal cu privire la referendum, SIS constată în avizul său existența unor factori de risc în activitatea magistratei. Subiectul a fost examinat cu ușile închise, chiar dacă Manole a solicitat ședință publică. 

În cadrul ședinței, magistrata a mai cerut ca procurorul general Eduard Harunjen și președintele Curții Supreme de Justiție Mihai Poalelungi să se abțină de la examinarea chestiunii. CSM a dat curs doar în cazul șefului Procuraturii Generale. Hotărârea de eliberare din funcție a judecătoarei urmează să fie expediată președintelui Igor Dodon și poate fi contestată la CSJ timp de 15 zile. „Dumneavoastră nu aveți competența de a elibera judecători din funcție fără o hotărâre a Colegiului disciplinar. Câte voturi au fost pro și câte contra? Am dreptul să știu! Abuzurile la CSM continuă în lanț!”, a exclamat Manole după pronunțarea hotărârii. 

După ce, în noiembrie 2016, CSM a refuzat să examineze avizul SIS cu privire la judecătoarea Domnica Manole, solicitând instituției să verifice suplimentar activitatea magistratei, în primăvara acestui an Serviciul de Informații şi Securitate a venit cu un nou aviz în privința Domnicăi Manole. În noul document sunt repetate aproape în întregime constatările din avizul trecut, adăugând doar un singur episod nou -  o hotărâre pronunțată în 2013 de completul de judecată din care a făcut parte și Domnica Manole.

Portalul Anticoruptie.md a scris anterior că acest doosar se referă la un litigiu între doi agenți economici - compania Provimet Group și SRL SGC Grup, implicați în implementarea proiectului european „Fixed and Mobile Communication Network for the Border Guard Service in Moldova, Ungheni to Giurgiulești”. Potrivit avizului SIS care a intrat în posesia portalului Anticoruptie.md, „modul de derulare a speței judiciare denotă semnele unei așa-numite „judecăți clandestine”, înfăptuită fără cunoștință de cauză a părții pe dosar SRL SGC Grup, cu o avantajare a SRL Provimet Grup”.

În avizul SIS se mai precizează că „președintele Colegiului civil al instanței de apel, Domnica Manole, a neglijat temeiurile privind imposibilitatea luării la cunoștință a apelantului despre conținutul deciziei de fond, pentru contestare și a obstrucționat drepturile la apărare ale cetățeanului, iar comportamentul în derularea ședințelor de judecată de rând cu cel al judecătorilor vizați (membrii completului de judecată Nina Traciuc și Eugenia Fistican - n.r.) au denotat adițional abordări în susținerea nefondată a uneia dintre părți”.

Ținând cont de acest caz, dar și cele invocate în avizul anterior al SIS, returnat de CSM, Serviciul de Informații și Securitate insistă pe prezența factorilor de risc în activitatea magistratei.

SIS nu pomenește însă în avizul său despre faptul că decizia Curții de Apel Chișinău în dosarul SRL SGC Grup împotriva Provimet SRL este identică cu cea a instanței de fond, Judecătoria Orhei, dar și cu încheierea Curții Supreme de Justiție. La 9 octombrie 2013, magistrații CSJ Nicolae Clima, Iurie Bejenaru, Tamara Chișca-Doneva au decis menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău pe acest dosar.

Anterior, Domnica Manole s-a referit și la alte inexactități din avizul SIS. Astfel, în dosarul invocat de SIS drept factor de risc - cu privire la respingerea solicitării companiei Rosseau Alliance LLP de a pune interdicție administratorului insolvabilității companiei Lidiana-Lux de a vinde bunuri gajate de firmă în schimbul unor credite luate de la BEM, Manole explica faptul că prin decizia de a permite vânzarea bunurilor gajate se urmărea tocmai restituirea datoriilor către Banca de Economii și nu de a crea premise pentru imposibilitatea recuperării creditelor eliberate de BEM. În noul său aviz, SIS recunoaște că a comis o eroare interpretând comportamentul judecătoarei pe acest dosar.

În cadrul unui club de presă organizat de Centrul de Investigații Jurnalistice pe 29 iunie curent, mai mulți experți, dar și membrul CSM Anatolie Țurcanu au exprimat opinia că avizele SIS de multe ori se referă la lucruri subiective, cum ar fi interpretarea legalității hotărârilor emise de judecători. Potrivit participanților la club, de multe ori avizele conțin elemente nesemnificative, iată de ce recomandările avizului nu sunt luate în calcul de CSM.

Țurcanu a amintit în cadrul clubului de presă despre o hotărâre mai veche a Consiliului Superior al Magistraturii care, încă în mai 2011, a stabilit că avizele consultative ale SIS cu privire la magistrați ar trebui să conțină concluzii cu privire la unele informații ce constituie factori de risc  strict definiți de lege, fără a cuprinde aprecieri subiective cu privire la informații deja aduse oficial la cunoștința CSM. Consiliu stabilea atunci că nu poate fi obiect al  verificării unui judecător verificarea de către SIS a activității ce ține de efectuarea justiției la examinarea dosarelor concrete, în special legalitatea și temeinicia hotărârilor adoptate.

Anticoruptie.md
04/07/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii