Peste 110.000 de angajați din Republica Moldova au ajuns să câștige un salariu lunar brut de peste 1.000 de euro în primul trimestru al anului 2025, potrivit unei analize realizate de expertul economic Veaceslav Ioniță. Acesta subliniază că, în ultimii 10 ani, numărul moldovenilor cu astfel de venituri a crescut de peste 60 de ori – de la doar 1.900 în 2014 la peste 110.000 în prezent. Până la sfârșitul anului, cifra ar putea atinge pragul de 130.000 de persoane.
Potrivit lui Ioniță, această creștere accelerată este rezultatul conjugat al mai multor factori:
salariul mediu anualizat a crescut cu 2,5% în ultimul an;
cursul valutar leu/euro s-a menținut stabil, ceea ce a consolidat pragul de referință de 1.000 de euro;
numărul angajaților din sectorul real a crescut cu aproximativ 3.000 de persoane.
Un alt aspect evidențiat de expert este faptul că segmentul angajaților cu salarii de peste 2.000 de euro s-a dublat într-un singur an, ajungând la aproape 16.000 de persoane.
„Acum un deceniu, salariile de peste 1.000 de euro erau un lux rezervat unei elite restrânse. Astăzi, ele devin tot mai frecvente, în special în domenii precum IT, servicii financiare, telecomunicații sau profesii liberale. Asistăm la o schimbare structurală profundă a pieței muncii și la consolidarea unei clase de mijloc în Republica Moldova”, a declarat Veaceslav Ioniță.
Tot el atrage atenția că această evoluție pune presiune pe angajatorii din sectorul public și IMM-uri, care trebuie să devină mai competitivi pentru a păstra forța de muncă.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii