„Suntem dispuși să obținem un rezultat. Sau să ne întâlnim cu prim-ministrul sau să înțelegem că suntem ignorați și atunci vom decide ce facem mai departe”, a declarat pentru Anticorupție.md Alexandr Slusari, președintele Asociației „Forța Fermierilor”, care a reluat luni protestele în fața Guvernului. În timp ce fermierii protestează, membrii executivului au votat procedura de acordare a ajutorului unic și Regulamentul privind stabilirea cuantumului de motorină din ajutor umanitar extern pentru fermierii ce au afectați de consecințele crizei din anul 2022.
Solicitările protestatarilor sunt vechi – achitarea compensațiilor, „măcar cele 200 de mln de lei”, motorina din partea României, despre care se discută din noiembrie 2022, introducerea unui moratoriu la plata datoriilor pentru agricultori, măcar pentru câteva luni și crearea unui coridor special vamal pentru exportul cerealelor și oleaginoaselor, a enumerat Alexandr Slusari. El spune că agricultorii au cerut o întrevedere cu prim-ministrul, însă aceasta a rămas fără răspuns și aceasta i-a determinat că acționeze.
Între timp, coform hotărârii Guvernului de luni, 14 august, ajutorul unic pentru fermierii micro și mici ce au însămânțat culturi social importante – grâu, ors ovăz și triticalele la furajarea sectorului animal va fi calculat de Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) în baza cererilor depuse și în baza criteriilor de eligibilitate stabilite, a anunțat în cadrul ședinței Guvernului ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Potrivir lui, acordarea suportului financiar iniţial, în valoarea de cca 200 de mln de lei pentru fermierii mici şi micro şi doar pentru culturile de prima grupă va facilita situaţia financiară precară a cca 3000 de fermieri și ar ajuta la prelucrarea a cca 276 mii de ha de terenuri însămânțate cu culturi de prima grupă.
Ministrul Agriculturii a anunțat că de ajutor sub formă de motorină vor putea beneficia agricultorii a căror recoltă a culturilor în anul 2022 a fost afectată de secetă în proporție de 50% și mai mult, conform actelor de constatare. Mărimea ajutorului per solicitant va fi calculată de AIPA din totalul de motorină disponibilă raportat la suprafața eligibilă per solicitant, eligibili fiind fermierii care gestionează până la 1500 ha.
Cele două hotărâri votate de Guvern răspund la primele două cerințe ale agricultorilor. Potrivit lui Alexandr Slusari, pe lângă achitarea compensațiilor și distribuirea motorinei, agricultorii mai solicită introducerea unui moratoriu la plata datoriilor pentru agricultori, „măcar pentru câteva luni” și crearea unui coridor special vamal pentru exportul cerealelor și oleaginoaselor.
Reprezentanții protestatarilor au spus că vor merge să discute cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare deciziile luate azi, dar și alte probleme cu care se confruntă agricultorii. În cazul în care, timp de o săptămână, autoritățile nu vor răspunde la solicitările agricultorilor, ei amenință cu acțiuni de protest mai sure, inclusiv blocarea traseelor naționale.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii