Fostul deputat democrat Radu Rebeja a calificat constatarea Autorității Naționale de Integritate (ANI) drept „greșită, ilegală și chiar calomnioasă”. El susține că nu a fost remunerat în cadrul academiei de fotbal pe care o conduce, „lucru ce poate fi ușor verificat la organele fiscale”.
„Sunt mirat de constatarea ANI în raport cu mine, mediatizată intens recent. Aceasta este cel puțin stranie. Eu am respectat tot timpul legislația R. Moldova. Toți știu că sunt fondator al Academiei de Fotbal „Radu Rebeja”, iar din 2017 sunt și președinte la Asociației Obștești „Academia de Fotbal Radu Rebeja-LIMPS”.
Invocând Legea despre statutul deputatului, el susține că mandatul de parlamentar este incompatibil cu: d) exercitarea oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a celei acordate de un stat străin sau organizație internaţională, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice desfăşurate în afara programului stabilit de Regulamentul Parlamentului.
Prin urmare, subliniază el, nu a fost remunerat în cadrul asociației, lucru ce poate fi verificat la organele fiscale.
ANI a constatat că fostul deputat a deținut concomitent două funcții incompatibile și riscă interdicția de exercita funcții publice în decursul a trei ani.
El a avut termen de până la 30 de zile de la validarea mandatului să își soluționeze starea de incompatibilitate. În urma verificărilor inspectorului de integritate, Rebeja nu a depus la Biroul Permanent al Parlamentului nicio declarație în acest sens, deși ar fi trebuit să informeze biroul legislativului în cel mult zece zile de la apariția incompatibilității.
ANI citează articolul 16 din Legea nr. 133/2016, conform căreia subiectul se află într-o stare de incompatibilitate în cazul în care pe lângă funcția publică sau de demnitate publică deține/ exercită simultan o altă funcție, calitate și activitate, fapt care este interzis prin Constituția Republicii Moldova.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii