Guvernul a adoptat, în grabă, circumscripțiile uninominale. Consultările publice au fost ignorate

Anticoruptie.md
07/11/2017
colaj CIJM

În lipsa unor consultări publice, Guvernul a adoptat astăzi circumscripțiile uninominale permanente, elaborate de comisia specială pentru constituirea circumscripțiilor. Proiectul de hotărâre a fost inclus în ultimul moment pe ordinea de zi a ședinței Guvernului. Votarea documentului a fost precedată de un apel public semnat de mai multe organizații nonguvernamentale care au cerut Executivului să nu se grăbească să adopte circumscripțiile până când acestea nu vor fi supuse consultărilor publice.

Potrivit proiectului de hotărâre votat astăzi de Guvern, au fost aprobate 51 de circumscripții uninominale dintre care 46 pe teritoriu Republicii Moldova aflat sub controlul autorităților constituționale. În regiunea din stânga Nistrului au fost create două circumscripții uninominale, iar peste hotare – alte trei circumscripții: a Est de Moldova, la Vest de republică și ultima în SUA și Canada.

În apelul public difuzat în această după amiază de mai multe ONG-uri, acestea își exprimau îngrijorarea privind transparența limitată a activității Comisiei naționale pentru constituirea circumscripțiilor uninominale permanente și solicitau Guvernului ca proiectul de hotărâre privind constituirea circumscripțiilor uninominale să fie supus consultărilor publice.

„Atribuirea dreptului de constituire a circumscripțiilor electorale uninominale permanente unui organ politic, și anume Guvernului, care este subordonat majorității parlamentare, precum și neincluderea hotarelor circumscripțiilor uninominale în corpul Codului Electoral este o deficiență majoră a sistemului electoral mixt aprobat prin Legea nr. 154 din 20 iulie 2017”, se arată în apelul societății civile, precizându-se că Executivul s-a implicat excesiv de mult în activitatea comisiei speciale.

Semnatarii mai remarcau faptul că formarea circumscripțiilor nu a fost deloc supusă consultărilor publice.

„Deși ședințele Comisiei au fost publice și transmise în direct prin intermediul surselor de informare în masă, documentele aflate în lucru și cele de informare obținute de la diferite autorități, precum și procesele verbale ale ședințelor nu au fost publicate în totalitate”, accentuează aceeași sursă.

Cele mai multe obiecții se refereau la numărul de circumscripții deschise în regiunea transnistreană și peste hotare.

„În opinia sa din 23 octombrie 2017, Asociația Promo-LEX a venit cu propuneri de criterii echidistante și clare, inclusiv în baza prevederilor Codului electoral, ce au permis să deducă necesitatea constituirii a șase circumscripții peste hotare. De asemenea, o analiză făcută de Asociația „Gente Moldava” din diasporă a indicat necesitatea constituirii a cinci circumscripții peste hotare. Amintim că atât propunerile Promo-LEX, cât și cele ale „Gente Moldava” nu au fost discutate în cadrul ședințelor”, se precizează în Apel.

Autorii acestuia cereau Paramentului să amâne introducerea sistemului electoral mixt pentru parlamentarele din 2022, iar Guvernului - să organizeze consultarea publică a proiectului hotărârii până la adoptare.

Anticoruptie.md
07/11/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii