Litvinenco face lumină și oferă un calendar în privința reformelor din justiție. Ce spune despre evaluarea externă și alegerea noilor membri ai CSM

Mădălin Necșuțu
26/11/2021

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a clarificat o serie de aspecte ce țin de zona reformelor în justiție pe care actuala guvernare le va implementa printre care și schimbarea componenței și durata mandatelor membrilor CSM – de la 4 ani la 6 ani, dar și evaluarea extraodinară a magistraților scu scopul de curațire a sistemului judecătoresc de elemente corupte.

„Esența acestei inițiative este foarte simplă privind CSM – vor putea candida la funcțiile de membri în CSM și CSP atât din partea adunărilor generale a judecătorilor/procurorilor, cât și din partea Parlamentului, doar persoanele care trec testul de verificare a integrității. Când vorbim de integritate, ne referim în special la controlul corespunderii averilor și a veniturilor legale declarate, dar și la stilul de viață. De evaluarea integrității urmează să se ocupe o comisie specială de evaluare care ar conține un număr egal de experți străini și naționali (ca opțiune sunt 6 persoane, dintre care 3 experți internaționali și 3 experți naționali)”, a scris Litvinenco pe pagina sa de Facebook.

Aceste modificări vor fi făcute în conformitate cu rigorile și sfaturile Comisiei de la Veneția și vor fi finalizate până la sfârșitul anului.

„Ulterior, se organizează alegerile în adunarea generală a judecătorilor și procurorilor, dar și concursul la Parlament. Reiterăm – la alegeri, dar și la concurs vor putea participa doar persoanele care au trecut de evaluarea integrității”, a completat ministrul Justiției.

El a ținut să adreseze și un mesaj către corpul de judecători și procurori din țără în privința implementării acestor reforme. „Vouă nu trebuie să vă fie teamă de reformă, pentru că ea nu este îndreptată împotriva voastră. De aceea, trebuie să înțelegeți că aceasta este șansa de a întoarce credibilitate instituțiilor și încrederea cetăţenilor in actul justiției.

Reforma justiției este o prioritate pentru guvernare şi nu ne vom opri la jumătate de drum. Reforma trebuie dusă până la capăt, fiindcă aceasta este doleanţa cetăţenilor Republicii Moldova şi pentru aceasta ne-au dat mandatul de încredere”, a conchis Litvinenco.

Mădălin Necșuțu
26/11/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii