Maia Sandu critică dur activitatea CNA-ul condus de fostul consilier al lui Dodon, Ruslan Flocea. Ce se pregătește în Parlament pentru conducerea instituției

Mădălin Necșuțu
05/11/2021
TRM

Președinta Maia Sandu a declarat, joi seara, în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune că CNA nu a reușit niciun rezultat notabil în lupta cu corupția în ultimii ani și că, în mod normal, aceasta ar avea foarte mult de lucru.

„Centrul Național Anticorupție nu a făcut nimic atunci când grupările mafiote au capturat statul. Nu a făcut nimic atunci când dezinformarea și manipularea a acaparat toate instituțiile. Centrul nu face nimic ca să investigheze finanțarea ilegală și netransparentă a mai multor instituții media. Este foarte mult de lucru pentru CNA”, a precizat ea.

Șefa statului a adăugat că Parlamentul se va reuni săptămâna viitoare și va evalua activitatea CNA-ul condus de fostul consilier prezidențial al lui Igor Dodon, Ruslan Flocea. „Înțeleg că săptămâna viitoare va avea loc evaluarea. În următoarele săptămâni înțeleg că va avea loc evaluarea conducerii CNA. Se va decide dacă este satisfăcătoare sau nesatisfăcătoare”, a declarat Maia Sandu.

Încă din luna septembrie, Parlamentul a votat posibilitatea inițierii de către legislativ a controlului parlamentar asupra activității CNA pentru a monitoriza activitatea acestei instituții.

Mădălin Necșuțu
05/11/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii