Maia Sandu, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate: „Ceea ce se întâmplă în regiunea transnistreană este o escaladare a tensiunilor”

Anticorupţie.md
26/04/2022
Captură

Preşedinta Maia Sandu susţine că exploziile din ultimele 24 de ore din regiunea transnistreană reprezintă o escaladare a tensiunilor pentru destabilizarea situaţiei şi condamnă „orice provocări și tentative de a atrage Republica Moldova în acțiuni ce pot pune în pericol pacea în țară”. Declaraţia a fost făcută după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, la care au fost trasate măsurile pe care urmează a fi luate în contextul garantării securităţii.

„Autoritățile Republicii Moldova urmăresc cu precauție și vigilență evenimentele care au loc pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol. Analizele noastre, la această oră, arată că există tensiuni între diferite forțe din interiorul regiunii, interesate de destabilizarea situației. Acest lucru vulnerabilizează regiunea transnistreană și creează riscuri pentru Republica Moldova.Condamnăm orice provocări și tentative de a atrage Republica Moldova în acțiuni ce pot pune în pericol pacea în țară. Chișinăul insistă în continuare asupra soluționării pașnice a conflictului transnistrean”, a declarat şefa statului.

Preşedinta a calificat situația ca una complexă și tensionată şi a îndemnat cetăţenii să fie calmi, să se informeze din surse sigure şi să nu răspândească informaţii false: „Solicităm mass-media, formatorilor de opinie, liderilor sociali și politici să se comporte în această perioadă cu maximă responsabilitate, să distribuie doar informații verificate și să evite utilizarea manipulării emoționale de dragul ratingului. Atenționăm pe cei care, indiferent de motiv, vor acționa în detrimentul stabilității în societate și a siguranței cetățenilor - instituțiile statului vor acționa prompt pentru a opri orice tentative de acest gen”.

Maia Sandu a reiterat că Republica Moldova nu planifică și nu desfășoară o blocare a regiunii transnistrene. „Rămânem deschiși să continuăm dialogul pentru soluționarea conflictului din regiune într-un mod pașnic, negociat pe cale diplomatică, care va oferi oamenilor din Moldova, inclusiv celor din regiunea transnistreană, șansa la o viață pașnică și prosperă”, a spus preşedinta.

Şefa statului a anunţat că Consiliul Suprem de Securitate a constatat faptele de escaladare și a recomandat instituțiilor publice: 

Creșterea intensității verificărilor circulației în adiacența zonei de securitate;

Creșterea intensității patrulării și verificărilor pe teritoriul Republicii Moldova și la frontieră;

Creșterea nivelului de alertă în ceea ce privește securizarea obiectivelor de infrastructură critică; și

Creșterea nivelului de alertă a tuturor instituțiilor responsabile de asigurarea ordinii publice și securității.

„Aceste tensiuni se întâmplă pe teritoriul necontrolat de facto de către autoritățile de la Chișinău. Dar acesta este teritoriul Republicii Moldova, iar acolo locuiesc cetățenii noștri.  Pacea, apărarea vieții și bunăstării cetățenilor este prioritatea noastră”, a spus Maia Sandu.

Anticorupţie.md
26/04/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii