Matematică în fața instanței. Plahotniuc a făcut declarații în dosarul privind frauda bancară
Vladimir Plahotniuc s-a prezentat, luni, în instanță, pentru a prezenta erorile pe care le-a depistat în dosarul privind frauda bancară, în care este acuzat. Pentru a putea face declarații, oligarhul a folosit o tablă pe care erau fixate mai multe foi.
Potrivit avocatului Lucian Rogac, care-l reprezintă pe Plahotniuc în instanță, fostul politician a avut nevoie de aproximativ două luni, timp în care a identificat „multiple erori”, comise de către procurori. „Mai mult decât atât, dumnealui a identificat împreună cu apărarea, probe prezentate de către procurori, care combat învinuirea adresată de către acuzatori domnului Vladimir Plahotniuc”, a spus Rogac.

Potrivit lui, acuzatorii susțin că Plahotniuc ar fi beneficiarul unor companii, „Însă tot ei în materialele cauzei prezintă dovezi că aceste companii sunt afiliate altui grup de companii, și anume grupul de companii afiliate lui Șor.” Rogac a adăugat că
„Un alt aspect foarte important care a fost relatat de domnul Plahotniuc în declarațiile sale sunt omisiunile foarte grave admise de către procurori. Un exemplu simplu ar fi că, procurorii, ori din lipsă de experiență, ori nu știu cum să calculeze, cum să opereze cu actele bancare, au omis vreo 7-8 mln de dolari. Adică se invocă cum că compania respectivă, ar fi transferat 21 de mln, însă compania respectivă a fost alimentată doar cu 14 mln de dolari”, a exemplificat Lucian Rogac.
La fel, avocatul Rogac a spus că Plahotniuc intenționează să facă declarații pe toate aspectele din cauza penală, pe companii, pe care tranzacție în parte.
Procurorul Alexandru Cernei, a declarat după încheierea ședinței că Vlad Plahotniuc, prezentând o versiune privitor la anumite tranzacții legate de creditele frauduloase acordate de cele trei bănci, nu a dat detalii privitor la tranzacțiile care au fost efectuate în interesul companiilor beneficiarul efectiv al cărora, potrivit probelor, este Plahotniuc. El a specificat că „Inculpatul în acest dosar este acuzat pe un segment din frauda bancară, nu este acuzat în întregime pe tot dosarul fraudei bancare” și se referă doar la fondurile transferate direct către companiile, beneficiar al cărora este inculpatul.

Privitor la declarațiile lui Plahotniuc în instanță, Alexandru Cernei a spus că acestea urmează a fi apreciate în cadrul dezbaterilor judiciare.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
