Moldovagaz caută 25 milioane de dolari pentru a achita Gazpromului plata pentru luna ianuarie

Ion Chișlea
11/01/2022

Companiei Moldovagaz nu-i ajung 25 milioane de dolari pentru a achita către Gazprom avansul pentru gazul achiziționat în luna ianuarie. Compania caută împreună cu Guvernul soluții pentru a diminua suma, care nu exclude  că ar putea să o susțină parțial,  a anunțat marți într-o conferință de presă vice-premierul Andrei Spânu. În total, avansul care urmează a fi plătit ajunge la 63 milioane de dolari, însă compania are de unde achita doar 38 de milioane.  

Deficitul s-a acumulat din cauză majorării prețului de achiziție a gazelor de la Gazprom, în ianuarie, până la 647 de dolari pentru o mie de metri cubi după ce în decembrie a fost de 550 de dolari, iar în noiembrie, de 430 de dolari, acesta fiind și prețul în baza căruia a fost calculat și tariful aplicat de Moldovagaz consumatorilor.

Spânu a menționat că acum se caută soluții pentru a nu se ajunge într-o situație similară cu cea din decembrie, când, din cauza neachitării la timp a avansului, Gazprom a amenințat cu sistarea livrărilor de gaze.

Ministrul consideră că și Gazprom, în calitate de acționar majoritar al Moldovagaz, ar trebui să participe la ciutarea acestor soluții, amânând cu câteva zile achitarea acestui avans. Altă oportunitate ar fi contractarea unui credit de la băncile comerciale, însă aici există rezerve din partea Băncii Naționale, care consideră drept riscantă creditarea unei companii supraîndatorate precum Moldovagaz.

Fiind întrebat despre o posibilă renegociere a formulei de calcul, Spânu a spus că formula existentă la moment oferă prețuri mult mai avantajoase decât cele de la bursele europene. Astfel, în noiembrie prețul la care Moldovagaz a procurat gaze de la Gazprom, în baza formulei de calcul din contract, a reprezentat 56% din prețul de la burse. În decembrie, raportula fost de 54%,  iar pentru ianuarie, de 52%.

Prevederea de a achita către Gazprom avansul pentru primele 10 zile de consum ale lunii nu este una nouă, ea a existat și în acordul din 2006.

Ion Chișlea
11/01/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii