Poliţia, nemulţumită de comportamentul protestatarilor lui Şor: „Aruncă gunoiul în locuri publice”

Julieta Saviţchi
20/09/2022
CIJM

Poliţia din Chişinău se plânge că protestatarii organizaţi de Partidul Şor manifestă „un comportament antisocial”, aruncă gunoiul peste tot şi îşi fac nevoile personale în locuri publice. Oamenii legii au solicitat public organizatorilor protestului non-stop din faţa Parlamentului şi a instituţiei prezidenţiale ca să ia măsuri urgente.

„În legătură cu acțiunea de protest care se desfășoară în scuarul Parlamentului Republicii Moldova, forțele de ordine au sarcina de a desfășura acțiuni de asigurare a ordinii publice și siguranța cetățenilor. Ținem să menționăm, că persoanele care se află la moment în corturile instalate admit nereguli, comportament antisocial, neadecvat, inclusiv blochează trecerea pentru pietoni pe trotuar, admit fumatul în locuri nepermise, aruncă deșeuri în locuri publice, acțiuni care contravin prevederilor Legii”, se arată întru-un comunicat al Poliţiei din Capitală.

Conducerea Poliţiei din Chişinău a mai cerut organizatorilor acţiunii de protest să nu admită persoane în vârstă sau bolnave. „Îndemnăm organizatorii acțiunii de protest să fie responsabili de acțiunile participanților, mai mult, să aibă grijă de persoanele vârstnice, bolnave, să nu admită încălcarea drepturilor și libertăților altor persoane. Menționăm că până la moment au fost înregistrate cazuri când forțele de ordine au solicitat intervenția medicilor”, se menţionează în comunicat.

Totodată, din cauza pretinselor încălcări, forţele de ordine au recomandat Primăriei municipiului Chişinău să modifice condiţiile de desfăşurare a acţiunii de protest organizată de Partidul Şor.

Partidul Şor nu a venit cu o reacţie la acuzaţiile aduse. În schimb, formaţiunea a distribuit un comunicat în care se plânge că protestatarii sunt intimidaţi de trecători. „Partidul Şor îndeamnă autoritățile statului, în special forțele de ordine, să asigure protecția și dreptul oamenilor la proteste. De asemenea, îi îndemnăm pe oamenii care protestează să manifeste în continuare un comportament decent, să nu încalce ordinea publică și să conlucreze cu poliția”, se arată în comunicat.

După protestul din 18 septembrie, lângă Parlament şi Preşedenţie au fost instalate mai multe corturi, fiind anunţate proteste non-stop până când guvernarea îşi va da demisia. Mai mulţi protestatari care au rămas să doarmă în corturi ne-au comunicat că li s-a promis, pe lângă hrană gratuită, 2000 de lei pentru 24 de ore de protesr non-stop.

Julieta Saviţchi
20/09/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii