Serghei Lavrov, despre pregătirea unei lovituri de stat la Chişinău: „Vor să scape de acuzaţiile pentru eşecul politicii socio-economice”

Anticoruptie.md
15/02/2023
RIA Novosti

Ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, respinge acuzaţiile că Moscova ar pregăti o lovitură de stat la Chişinău şi susţine că este vorba de o retorică pentru a sustrage atenţia de la eşecurile politicii social-economice. Declaraţii în acest sens au fost făcute de şeful diplomaţiei ruse în cadrul şedinţei de miercuri a Dumei de Stat.

„Odată cu creșterea acestei retorici, pe care Kievul încearcă acum să o încălzească pe cât posibil prin transmiterea unor informații confidențiale despre provocările pe care le plănuim, lovitură de stat, desigur, guvernarea Maiei Sandu, în care, alături de ea, aproape toţi sunt şi cetăţeni români, vor să scape de acuzaţiile pentru eşecul politicii socio-economice, care provoacă o indignare din ce în ce mai mare în societate”, a spus Lavrov.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat luni într-o conferinţă de presă că Serviciul de Informații și Securitate are informații despre planurile de implicare a cetățenilor Rusiei, Belarusului, Serbiei și Muntenegrului într-o lovitură de stat la Chişinău, pusă la cale de Kremlin.

Anticoruptie.md
15/02/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii