Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Știri

Toleranță zero corupției la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” // Ce trebuie să știe studenții și profesorii

Distribuie
uploads/stiri/2025/04/30/13444(810,455).jpg

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova declară toleranță zero față de orice tentativă sau act de corupție în cadrul instituției, indiferent de funcția sau poziția persoanei vizate. În acest sens, Senatul universității a aprobat un plan de măsuri menit să descurajeze, în anul 2025, orice faptă de corupție. Studenții sunt încurajați să sesizeze administrația instituției în cazul când vor observa comportamente inadmisibile din partea cadrelor didactice și a colegilor, ce contravin Codului moral al Universității și legislației în vigoare. 

Rectorul Emil Ceban a solicitat prorectorilor, decanilor facultăților, șefilor de subdiviziuni universitare și de studii să asigure: informarea și atenționarea personalului universitar cu privire la respectarea normelor de integritate instituțională prin prevenirea și combaterea oricăror acțiuni ilegale în exercitarea activității profesionale; interzicerea solicitării, primirii, acceptării, promisiunii, oferirii, direct sau indirect, pentru sine sau pentru o altă persoană, a unor foloase materiale sau a unui avantaj necuvenit; interzicerea impunerii cumpărării de către beneficiarii de studii a materialelor didactice elaborate de către personalul didactic și științifico-didactic; prevenirea și combaterea oricăror forme de hărțuire psihologică și sexuală în mediul universitar; interzicerea favoritismului în procesul de evaluare a studenților; interzicerea oferirii lecțiilor private de către profesori, contra unei plăți neoficiale; interzicerea plagiatului și a copiatului de către personalul universitar și beneficiarii de studii etc.

„Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” condamnă și se pronunță împotriva oricărei forme de corupție și nu va admite comportamente ce contravin normelor morale și legale privind integritatea profesională, inclusiv a actelor interne, precum: Carta universitară, Regulamentul intern”, a declarat rectorul Emil Ceban.

Beneficiarii de studii vor fi informați, iar personalul universitar va fi atenționat despre existența mijloacelor de comunicare şi a procedurilor pentru raportarea fraudelor sau actelor de corupţie. Periodic vor fi organizate ședințe de informare a personalului universitar și beneficiarilor de studii cu privire la asigurarea integrității instituționale, acestea fiind, ulterior, confirmate prin proces-verbal și semnăturile tuturor participanților. 

Reamintim că în Universitate sunt implementate mai multe instrumente de sesizare prin intermediul poștei electronice [email protected] și [email protected], Liniei universitare anticorupție 032 205 875, audienței la decani, prorectori și rector, Comisiei de etică. Totodată, beneficiarii de studii pot comunica nereguli prin chestionarea anonimă în SIMU, atunci când evaluează calitatea predării la fiecare disciplină.

De notat că, în Universitate se aplică Registrul de evidență al petițiilor, Registrul reclamațiilor și al neconformităților, Formularul dezvăluirii interne a practicii ilegale, Registrul dezvăluirilor practicilor ilegale și al avertizărilor de integritate în cadrul Universității, Formularul dezvăluirii externe a practicii ilegale, Cererea de solicitare a protecției avertizorului de integritate.

Într-un comunicat de presă publicat pe site-ul instituției se precizează că în zilele de 14 și 15 aprilie, în Campusul studențesc au avut loc sesiuni de informare pentru locatarii căminelor cu privire la asigurarea măsurilor de integritate instituțională și a transparenței în procesul de cazare și combaterea corupției de orice gen. Gheorghe Buruiană, șef al Centrului de management al activității sociale, Pavel Chisaru, președinte al Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină din Moldova (ASRM), și Sergiu Stegărescu, șef al Campusului studențesc, le-au prezentat studenților modificările ce urmează a fi implementate în procesul de cazare în cămine, începând cu anul universitar 2025-2026. Astfel, cererea de cazare va fi procesată exclusiv în Sistemul Informațional de Management Universitar (SIMU), fără implicarea persoanelor terțe. ASRM va fi responsabilă de logistică și preluarea datelor din cererile depuse. Modificările sunt valabile pentru toți studenții, cu excepția celor din anul I.

 


 

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.


Abonează-te