Europarlamentarul român Siegfried Mureșan l-a sesizat pe președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, despre riscurile grave pe care le comportă Legea privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală, îndemnându-l să ceară explicații guvernării de la Chișinău despre necesitatea apătorii acestui document.
Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European și membru în Delegația la Comitetul parlamentar de asociere UE – Moldova, îl atenționează pe președintele Comisiei Europene că acest proiect de lege, votat în prima lectură pe 16 decembrie, este o amnistie fiscală cvasi-totală acordată persoanelor fizice ce declară de bună voie și își înregistrează activele nedeclarate până la data de 1 iulie 2017, acceptând în același timp plata unei cotei unice de impozitare de 2%.
„În cazul în care o astfel de lege ar intra în vigoare, aceasta ar afecta grav mandatul Autorității Naționale de Integritate. Această instituție, care are un rol important în implementarea angajamentelor privind lupta anticorupție în Republica Moldova, nu ar mai fi în măsură să verifice bunurile funcționarilor publici care ar face uz de prevederile acestei legi privind liberalizarea capitalului. Potrivit presei din Republica Moldova, obiecțiile ridicate de către Autoritatea Națională de Integritate față de acest proiect de lege nu au fost luate în considerare. De fapt, această lege legalizează averile și veniturile obținute ilicit. În timp ce autoritățile din Republica Moldova s-au angajat în mod repetat în consolidarea luptei împotriva corupției, a spălării banilor și a fraudei, acest proiect de lege merge în direcția opusă. Această lege nu combate spălarea banilor, ci o facilitează”, îl informează europarlamentarul pe Jean-Claude Juncker, precizând că nu există nicio evaluare a impactului pe care o astfel de lege l-ar avea asupra economiei Republicii Moldova, iar legea nu prevede un mecanism clar pentru a asigura buna implementare a măsurilor prevăzute.
În opinia lui Siegfried Mureșan, proiectul de lege vizează câteva persoane cu averi semnificative, care nu pot fi justificate, iar dacă va fi adoptată în a doua lectură, ar pune în pericol lupta împotriva corupției și a evaziunii fiscale, măsuri pe care autoritățile moldovenești s-au angajat să le întreprindă pentru a obține asistență financiară din partea instituțiilor internaționale.
„Ceea ce atrage atenția asupra acestei legi este graba cu care actul a trecut prin procesul legislativ. Inițiat, printre alții, și de președintele Parlamentului Republicii Moldova, acest proiect de lege a trecut, de la stadiul de inițiativă legislativă, la adoptarea în primă lectură, în aproximativ două săptămâni. Înainte de adoptarea actului în primă lectură de către Parlamentul Republicii Moldova, a avut loc o consultare publică superficială: singura dezbatere publică organizată în cadrul procesului legislativ a avut loc cu doar două zile înainte de votul din Parlament”, afirmă europarlamentarul.
Acesta solicită președintelui Comisiei Europene să spună dacă instituția pe care o conduce a fost consultată în prealabil cu privire la acest proiect de lege, dar și să condiționeze acordarea de asistență macrofinanciară Republicii Moldova în 2017 prin oferirea unor explicații convingătoare din partea Moldovei în ceea ce privește necesitatea legii sau de aborgarea acestui proiect de lege.
Promovate de mai mulți deputați din majoritatea parlamentară, inclusiv de președintele Legislativului Andrian Candu, Legea privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală au fost criticate dur de experți și reprezentanții societății civile din Republica Moldova care cred că astfel se propune legalizarea corupției și sfidarea reformelor în domeniul luptei contra corupției.
Și patru organizații neguvernamentale din România i-au cerut președintelui Klaus Iohannis, premierului Dacian Cioloș, lui Liviu Dragnea, președintelui PSD, partid cu majoritate parlamentară după alegeri, și lui Nicușor Dan, liderul USR, formațiune aflată în opoziție, să suspende finanțarea pentru Republica Moldova dacă Parlamentul de la Chișinău va adopta așa-numita lege pentru „liberalizarea capitalului și stimularea fiscală”.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii