VIDEO// Ștefan Gațcan trimite un mesaj dintr-o podgorie: „Nu sunt sechestrat. Sunt bine”

Julieta Savițchi
01/07/2020

Ștefan Gațcan a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj video filmat într-o podgorie, în care anunță că este bine și că nu va apărea o perioadă în viața publică.

„Stimați cetățeni, mă simt bine, nu am probleme, nu sunt sechestrat, sunt bine, cu familia. Rog frumos să nu aveți grijă. Totul este ok. O să fim pur și simplu fără comunicare cu prietenii, fără comunicare cu nimeni, deoarece am nevoie de reabilitare. Vă mulțumesc!”, a declarat Gațcan.

Deși apare singur pe plantația de viță de vie, Ștefan Gațcan poartă mască medicinală pe față. La sfârșitul mesajului, medicul întoarce privirea într-o parte și pare că ar aștepta încuviințarea cuiva.

Ștefan Gațcan a anunțat marți că părăsește PSRM și aderă la grupul PRO Moldova. A doua zi fruntașii socialiști au anunțat că Gațcan a renunțat la mandat, dar rămâne în echipa PDM. Pe de altă parte, deputații PRO Moldova au anunțat că Ștefan Gațcan ar fi sechestrat și că ar fi fost impus prin șantaj să renunțe la mandat.

Julieta Savițchi
01/07/2020

Comentarii