Suntem în 2026. Toată lumea are camere de supraveghere. Teoretic, probele sunt clare, identificarea este mai ușoară ca niciodată. Și totuși, în satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia se întâmplă să se fure din casele oamenilor, chiar și dacă sunt instalate camere video, care înregistreaqză. 

Un bărbat a observat că o casă este nelocuită de câteva luni. A intrat fără teamă, a ridicat capul spre cameră, fiind perfect identificabil, și a furat ce a putut. A doua zi a informat un vecin care deține o fermă. Acesta a venit mai pregătit: cu mașina, cu un partener, cunoscând zona, încercând să evite camerele, sărind gardul. Deși fața nu se vedea perfect în toate imaginile, mașina putea fi identificată, traseul era clar, urmele în zăpadă existau, bunurile furate au fost ascunse chiar în curtea lui, lângă gard.

Poliția a fost sesizată imediat. În prima zi a spus că este „prea ocupată” și va veni a doua zi. A doua zi au venit. Unul dintre suspecți a fost reținut, deși camera îi arăta clar fața. Celălalt, proprietarul fermei, cel care a venit cu mașina și cu ajutor, nici măcar nu a fost audiat. Nu s-a dorit investigarea. Motivul? „Pe camere nu se vede bine fața.”

Despre amprente digitale, despre urme de încălțăminte în zăpadă, despre identificarea mașinii, despre coroborarea probelor – zero interes. Zero efort. Soluția cea mai comodă: „nu am putut identifica”.

Aici fiecare are dreptul să tragă concluziile sale. Eu mi-o spun direct: fie este vorba de cumetrie, fie de interese, fie de lipsă totală de voință profesională. Poate cineva „se hrănește” de la fermă. Nu dau nume, deși le cunosc. Nu este despre persoane, este despre un sistem care protejează hoții și abandonează victimele.

În acest sat trăiesc foarte mulți bătrâni singuri. Copiii sunt plecați, oamenii se gospodăresc cum pot. Iar alții, care au destul, aleg să fure.

Iar mai grav este că cei care ar trebui să apere legea aleg să nu vadă, să nu audă, să nu investigheze.