Noul primar al satului Pepeni intimidează și umiliește angajații grădiniței de copii și face imposibil lucrul la această instituție

Un grup de angajați
26/12/2023

Noi, angajații din Instituției de Educație Timpurie din Pepeni, raionul Sângerei, am ajuns la limita posibilității de a activa. Majoritatea angajaților activăm în această instituție din anii 1990 și chiar de mai devreme. Grădinița a fost la balanța colhozului, iar din anul 2002 suntem la balanța Primăriei Pepeni. Am avut și avem parteneriat cu DE Sîngerei, LT AGAPIE Pepeni, bibliotecă, biserică și nu în ultimul rând cu părinții copiilor. Fiecare angajat ne cunoaștem fișa postului, obligațiunile, dar nu și drepturile. În IET activează 51 persoane. În instituție predomina o atmosferă calmă, unde fiecare angajat își onora obligațiunile cinstit și responsabil, fără stres. Fiecare zi era o provocare, o zi plină de interes și multă creativitate pentru binele copiilor. Dar, începând cu data de 11- 12 decembrie situația este altfel. În urma adunării generale cu părinții organizată de către primarul nu ales al satului Pepeni, dnul Oleg Cernei , unii părinți au început să ne atace la propriu-incompetenți si...  Drept urmare în IET filiala si la Pepeni au avut loc incidente. Șefa grădiniței ți unii angajați au fost umiliți de către primarul Oleg Cernei în fata părinților, apoi și în alte situații. Am fost amenințați cu neplata salarilor, apoi - cu concediere, reducerea statelor de personal. șefa grădiniței este chemată la primărie, lăsată să aștepte sub ușă sau dată afară din primărie. E o atmosferă greau. Au fost depuse plângeri la mai multe instituții, inclusiv legat de protecțai datelor cu carcter personal, încălcarea mai multpr drepturi de muncă. Șefa instituției, dna Manoilă, are 34 de ani lucrați în această instituție, până acum a conlucrat cu toți primarii satului Pepeni, acum însă este umilită aproape în fiecare zi de primarul Cernei. Acum suntem toti angajații intimidați. Avem nevoie de atmosferă calmă și liniștită în instituție, ca fiecare zi să ațteptăm copiii cu zâmbetul pe buze, pentru a organiza activități integrare și extracurriculare. Punem efort să fim calme în fața copiilor, dar suntem și noi oameni vii nu legume, rugăm să fim auziți de instanțe, în caz contrar noi vom bloca procesul de activitate. 

Примечание: Обращение не является журналистским материалом. Центр Журналистских Расследований не является автором обращения. Представленная информация является лишь мнением автора обращения. В случае несогласия, рассматриваемая личность имеет право на ответную реплику, которая будет опубликована нашим учреждением на той же платформе. Оба мнения рассматриваются на равных условиях.

Другие обращения для

Un grup de angajați
26/12/2023

Комментарии