Ieri am participat la o conferință despre procesul de prevetting care s-a desfășurat cam doi ani în Republica Moldova și a implicat selectarea magistraților și a procurorilor pentru Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor, ambele organe de administrare a proceselor din domeniile de specialitate. Discuții despre problemele prevettingului, reușite, incertitudini și soluții. E singura dezbatere publică la care s-a discutat mult și țintit despre prevetting, cu experți din Moldova, judecători actuali și foști, reprezentanți ai statului actuali și foști, politicieni, lideri de partide, dar și experți locali și internaționali, inclusiv din țări care au avut aceeasi procedură de vetting și prevetting.

O discuție mult prea tardivă, sunt sigură că dacă se discuta așa pe parcursul prevettingului, multe probleme aveau să fie eliminate și procesul poate devenea unul cu adevărat de succes. La discuție, din partea autorităților statului, au participat doar reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii și au lipsit reprezentanții Ministerului Justiției și ai Comisiei parlamentare de Justiție, care, se pare, au fost tocmai arhitecții acestui exercițiu parte a reformei justiției. De ce? Nu știu. Pot să deduc doar că lor nu le-ar place să audă critici. Dar dacă te învârți doar în bula celor care te laudă, cum să știi că ceva nu merge bine și e nevoie de corectat?

O problemă menționată atât în studiul lansat în cadrul acestei conferințe de Fundația Friedrich Ebert Moldova, studiu foarte complex și detaliat, dar și evocată de mulți participanți, a ținut de lipsa de transparență a activității comisiei de prevetting pe anumite aspecte, faptul că această comisie nu raportează care sunt finanțările și de unde vin și nu o face nici o altă instituție de stat.

O altă problemă este că membrii acestei comisii, dar și ai celor de vetting, nu depun declarații pe venit și interese și nu au trecut ei înșiși vettingul înainte de ași începe activitatea, lucru menționat și de experții străini, inclusiv a unui ministru adjunct din Albania, țară care a avut un astfel de exercițiu și despre care se recunoaște că nu a fost atât de eficient. În Albania a fost nevoie de vetting, deoarece acolo crima organizată concrescuse în sistemul de justiție.

Nimeni nu contestă inițierea unui vetting în sistemul de justiție din Moldova, deși situația nu a fost similară celei din Albania.

Ceea ce se contestă este modul în care a fost și este făcut acest exercițiu, tratamentul inegal și în unele cazuri preconceput în raport cu participanții la proces, lipsa transparenței pe anumite aspecte, în special finanțarea, alegerea membrilor secretariatelor și suspiciunile de lipsă de integritate în cazul unor membri ai comisiilor. Despre ultimile am scris și noi, echipa de la Anticoruptie.md, în anumite materiale, dar și într-o investigație jurnalistică, care, cred, a fost cea mai mediatizată pe tot parcursul anului trecut. Investigația jurnalistică a implicat și consecințe nefaste pentru noi, atacuri, inclusiv asupra site-urilor noastre, linșări mediatice.

Greșeli nu fac numai cei care nu lucrează, cam așa zice o veche vorbă românească. În cazul acestor comisii, dacă se discuta și era mai multă transparență, cred sigur, că multe greșeli erau eliminate. Opoziția sistemului, nemulțumirile, boicotarea reformei, trebuiau luate în calcul de la bun început, erau previzibile.

Întrebările mele la care încă sunt în căutarea răspunsurilor, unele în proces de investigație, sunt multe. De ce atâta secretizare în ce privește activitatea acestor comusii, de prevetting și vetting, dacă e un exercițiu foarte important pentru reforma justiției? De ce să te protejezi cu o lege specială, care să obstrucționeze dreptul cetățenilor la acces la informația de interes public, drept stipulat în Constituția Republicii Moldova? 

Tot ce nu poate fi protejat de Legea secretului de stat, trebuie să fie public. Și cum asta nu era de ajuns, legiuitorii au mai adoptat o lege care prevede distrugerea materialelor, informațiilor și, probabil, a dosarelor adunate în cadrul prevettingului și a vettingului. La ce bun? Ce se dorește să se șteargă, distrugă? Despre ce noi, cetățenii, contribuabili, dar și contribuabilii statelor care susțin reforma justiției din Moldova, nu trebuie să știe?

De ce finanțarea comisiei este acoperită de secretizare, deși nu cade sub incidența Legea secretului de stat? De ce numele membrilor secretariatelor acestor comisii nu sunt cunoscute, la fel ca și procedura prin care au fost selectați? 

De ce membrii comisiilor de prevetting și vetting nu au fost supuși unui vetting înainte de ași începe activitatea?

Dacă numele și CV-urile membrilor secretariatelor ar fi fost publice, la fel ca și sursele de finanțare, pe ei ar fi fost pusă o responsabilitate mai mare și, poate, nu existau greșeli, nu treceau dosare ale unor oameni cu probleme grave de integritate și altele.

Transparența este un indice al proceselor democratice și presupune în primul rând corectitudine și responsabilitate.

Eu am fost atacată ori de câte ori am vorbit sau am scris despre vetting și preveting și am văzut că la fel s-a procedat și cu alții care se ating de aceste comisii sau de proces. Nu am înțeles de ce. De când sunt în presă scriu despre justiție și m-a interesat mereu tot ce ține de reforma, proces, integritatea în sistem. Și în cazul acestei noi reforme a justiției am făcut solicitări de informații și fie au fost ignorate, fie ni s-au dat răspunsuri fără să ni se răspundă.

Știu că unii ar zice că dacă erau publice numele membrilor secretariatelor ar fi putut fi puse presiuni pe ei, ar fi putut fi influențați. Eu cred că cine vrea să influențeze, o face, indiferent de sub câte lacăte este ascunsă infomația. Și mai cred că dacă informația despre cine sunt membrii secretariatelor era publică, riscul de influențare era mai mic. Dacă ne temem de influențare, înseamnă că nu avem încredere totală în cei selectați. Și atunci de ce i-am mai selectat sau de ce să-i protejăm atât de tare? Poate acești membri au fost aleși pe criterii de loialitate unor anumitor grupuri de interese? Dacă nu putem verifica acest lucru prin informații deschise, publice și transparente, apare loc de suspiciuni, că ceva nu e corect, că ceva se ascunde, iar de aici și narativele împotriva procesului de prevetting și vetting.

Și problema nu sunt jurnaliștii sau activiștii care au cerut mai multă transparență în cazul prevettingului și vettingului, ci tocmai cei care au gândit secretizarea legalizată abuziv asupra unor părți importante a acestui proces. Iar în consecință, acest exercițiu de reformă a justiției, foarte important și necesar, a fost afectat de neîncredere, suspiciuni și a generat eșecuri, greu de restabilit...