Dragi prieteni, colegi de breaslă!
Libertatea presei este suma libertății fiecărui jurnalist care formează breasla, iar libertatea fiecărui jurnalist vine dintr-o libertate interioară, fără de care nu poți face jurnalism. Libertatea de a gândi, de a decide, de a documenta, analiza și de a scrie, fără angajamente politice, fără presiuni economice și fără agende ascunse. De multe ori ca să scrii un adevăr este nevoie și de curaj. Chiar și atunci când ai libertatea de a scrie și vorbi.
Astăzi marcăm Ziua Internațională a Libertății Presei, instituită în 1993 pentru a celebra un drept fundamental și a reaminti lumii întregi cât de importantă este o presă liberă și independentă într-o societate care se vrea democratică.
Am ales această meserie, cu mulți ani în urmă, din convingere, m-am regăsit în ea și nu am regretat pentru această alegere. Deși nu a fost ușor, mi-am făcut datoria profesională onest și cu responsabilitate, am rezistat și am mers înainte. Am învățat din mers meserie, de la profesioniști curajoși și cu verticalitate și îi mulțumesc providenței pentru asta. A spune adevărul, a scrie corect, a nu promova interese politice sau agende ascunse, indiferent de situație, de provocări sau presiuni, înseamnă standarde care ne identifică ca profesioniști.
Jurnalismul de investigație pe care l-am ales cu peste 20 de ani în urma m-a învățat să prețuiesc adevărul, să merg până în pânzele albe, că să-l scot la suprafață, zi de zi. Am învățat că adevărul și corectitidinea sunt scuturi care mă vor proteja. Și vreau să cred că nu am făcut rabat de la deontologia profesională.
Curajul de a merge înainte, de a scrie iar și iar despre scheme și interese ascunse, încălcări ale drepturilor omului, fapte oribile și nedreptăți, a fost alimentat mereu deopotrivă de nevoile celor despre care scriam și impactul pe care îl produceau anchetele jurnalistice. Iar faptul că am avut mereu în spate o echipă de oameni curajoși mi-a dat imbold și m-a mobilizat.
Recunosc, anul trecut voiam să abandonez jurnalismul, după mai mult de 30 de ani de activitate, pentru că îmi părea că valorile pe care am crescut și care definesc presa liberă și neangajată nu mai funcționau... Am ezitat, am analizat și am înțeles că trebuie să merg înainte, că nu sunt singură...
Presa liberă înseamnă în egală măsură materiale corecte și echilibrate. Presa liberă, libertatea de exprimare și pluralismul de idei sunt indici ai unei societăți democratice, axată pe valori. Fără o presă cu adevărtat liberă, societatea ar fi vulnerabilă, oamenii ar fi lipsiți de drepturi.
Libertatea de a spune adevărul înseamnă și o responsabilitate enormă, iar libertatea de exprimare se sfârșește acolo unde începe încălcarea unor drepturi. Ca să obținem încrederea cetățenilor în presă, trebuie să fim extrem de responsabili în ceea ce facem, zi de zi, să informăm corect, echilibrat și cu respect pentru oameni. Dar și cetățenii ar trebui să înțeleagă că presa de calitate și independentă are nevoie de susținere.
Iar pentru libertate trebuie să luptăm mereu ca să o avem. Împreună.
Felicitări, dragi colegi!
Să fiți mereu liberi, să aveți curaj și inspirație!
Comentarii