Încă o veste bună. Centrul de Investigații Jurnalistice a obținut câștig de cauză într-un proces pornit împotriva noastră de fostul viceministru de Externe Valeriu Ostalep, după publicarea unei investigații jurnalistice. Investigația l-a supărat atât de tare încât fostul oficial la nici trei ore de la publicare ne-a trimsi o cerere prealabilă de chemare în judecată. Am scris atunci că el merită un premiu pentru o reacție atât de rapidă la investigație jurnalistică. Ce a urmat însă nu e doar un simplu proces de judecată în care omul se apără pentru că investigația i-ar fi lezat onoarea și demnitatea.
Acest personaj a demarat o întreagă campanie de presiune împotriva noastră, ceea ce în UE cade sub incidența proceselor SLAPP, procese care urmăresc să reducă jurnaliștii sau activiștii la tăcere.
Fac abstacție de campania de denigrare pe care Ostalep o duce împotriva noastră pe canalele de telegram, voi reveni cu detalii într-un material separat.
Ostalep a pornit câteva procese de judecată împotriva Centrului de Investigații Jurnalistice, a portalului Anticoruptie.md și împotriva autorilor investigației, a scris două plângeri la Consiliul de Presă, care nu a constatat încălcări ale deontologiei profesionale.
Dar iată că o instituție publică cum ar fi Centrul pentru protecția datelor cu caracter personal s-a speriat de Ostalep, pentru că anterior a pierdut un proces sau poate mai multe și acum s-a grăbit să ne pună o amendă pentru că am fi încălcat Legea privind protecția datelor cu caracter persoanal. Încălcarea este că am publicat adresa lui de email.
Este în premieră o atare amendă aplicată presei, dar și un precedent periculos pentru libertatea presei. Am contestat în instanță această decizie. Și vom merge până la capăt.
Acesta este un front paralel în care jurnaliștii de investigație trebuie să lupte cu protagoniștii anchetelor de presă și după publicarea lor.
Presiuni, atacuri, plângeri în diferite structuri, procese de judecată - toate fac parte din procesele SLAPP, pe care le iau în considerație magistrații în țările UE, pentru că acestea au scopul de a ține jurnaliștii sub presiune și a-i determina să renunțe la munca pe care o fac.
În Moldova deocamdată despre asta doar se vorbește, fără să se întreprindă acțiuni. Iar jurnaliștii sunt târâți prin procese de judecată cu anii. Dar asta înseamnă timp, resurse financiare, emoții ... În acest caz avem deocamdată un an de presiuni...
Comentarii