Moldova luptă cu războiul hibrid al Rusiei cu un premier ale cărui companii au furnizat date către FSB. O frază paradoxală, dar este radiograma momentului politic pe care îl trăim. Cum reușești să împaci angajamentul unui stat aflat sub presiune hibridă a Rusiei, care expulzează diplomați, interzice media propagandistică și investighează finanțările obscure de la Kremlin, cu numirea unui premier care controlează una dintre cele mai mari firme private de securitate din Ucraina, bănuită de transferuri de date către Moscova? Este o întrebare pusă de publicația ucraineană Euromaidan Press, care a răsunat în presa regională mai repede decât a reușit Chișinăul să formuleze un răspuns.

Alexandru Munteanu are aparent un CV pe care diplomații îl pot răsfoi cu invidie: fondator al Camerei de Comerț Americane în Moldova, ambasador cultural al Franței, investitor internațional, om de afaceri. Dar, așa cum remarcă jurnaliștii ucraineni, biografia oficială este doar coperta lucioasă a unei istorii mult mai complicate. Douăzeci de ani pe piața ucraineană nu sunt o aventură corporativă, ci o înregimentare într-un sistem în care circulă bani grei, corupție politică, rețelele tenebroase de putere și acorduri la mică înțelegere. Să fii parte a acestui sistem înseamnă conexiuni puternice pe diferite paliere. Acest om este astăzi prim-ministrul unei țări aflate la câteva sute de kilometri de linia frontului. Ucrainenii se întreabă dacă ar trebui să fie îngrijorați. Rațional ar fi să ne întrebăm și noi dacă ar trebui să ne facem griji.

În centrul investigațiilor jurnaliștilor ucraineni apare Venbest, o companie privată de securitate din Ucraina asociată cu numele lui Munteanu. Cifrele sunt greu de ignorat: 2.500 de angajați înarmați, 566 autovehicule de patrulare, acoperire în 20 de regiuni. Un actor care nu doar păzește clădiri, ci administrează informație sensibilă: locații vulnerabile, arhitecturi de securitate, fluxuri video din rețele strategice. Și aici intră în scenă detaliul care aprinde focul. Venbest a avut, timp de 15 ani, un parteneriat strategic cu Yavir-2000, companie ucraineană care instala și opera camere de supraveghere TRASSIR, sisteme ce transmiteau fluxuri video către servere conectate direct la FSB-ul rus. Accesul a fost blocat abia în 2022. Întrebarea este daca FSB avea acces la aceste camere în 2014, când Rusia ocupa clădirile administrative din Donbass și Crimeea?

Nu e tot. Heorhii Tupchii, coproprietarul ucrainean al Venbest, este partener de afaceri cu Valerii Pysarenko, fost deputat din Partidul Regiunilor și promotor al „legilor dictatoriale” din ianuarie 2014. Lanțul acționariatului trece printr-o companie offshore cipriotă, cu directori comuni. Tupchii mai este conectat și la Viktor Ratușniak, viceministru de interne în guvernarea Ianukovici, exact în perioada în care securitatea era instrument de represiune și influență. Le putem trata ca și coincidențe, dar aceste rețele îți permit accesul doar dacă investești ani, bani și loialități.

La prima vedere și Ucraina și Moldova încearcă să-și curețe sistemele de influența rusă, dar Moldova pe lângă, sau după ce declară intoleranța față de propaganda Kremlinului, își securizează spațiul informațional, sancționează canalele de finanțare politică rusească își pune premier un om care controlează un actor strategic vulnerabil la infiltrarea rusă.

Este o contradicție pe care Președinta Maia Sandu, care și-a asumat candidatura, nu o explică. Iar întrebările nu dispar doar pentru că nu sunt rostite. Moldova a vrut un premier pro-occidental. Dar, odată cu Munteanu, și-a pus în frunte un om prea implicat în rețelele de putere ale Ucrainei, cu consecințe pe care nu le putem evalua.

De aici încolo, dilema nu mai e doar dacă trebuie să fie Ucraina îngrijorată, ci și, mult mai apăsător: Oare Moldova știe exact pe cine a pus în fruntea guvernului?