Alte 30 de zile de arest la domiciliu pentru fostul șef adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor

Ilie Gulca
14/06/2021

Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au prelungit, pe 11 iunie, cu alte 30 de zile măsura preventivă de arest la domiciliu pentru fostul șef adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Serghei Demcenco.

Aceeași instanță a schimbat, pe 7 mai curent, măsura aplicată în cazul lui Serghei Demcenco din arest preventiv în arest la domiciliu, cu prelungirea arestului preventiv cu încă 30 de zile. Încheierea judecătorilor a fost contestată atunci la Curtea de Apel Chișinău de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Reprezentanții procuraturii au anunțat la 23 aprilie că au finalizat urmărirea penală pe un alt dosar în care adjunctul ANP este învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a munițiilor”.

Demcenco a fost reținut pe 15 februarie 2020. În cadrul aceluiași dosar, procurorii au efectuat un control la Penitenciarul Nr. 15 Cricova. În urma descinderii, șeful închisorii, Victor Munteanu, și interlopul Vladimir Moscalciuc, alias Machena, au fost transportați în izolatorul Centrului Național Anticorupție (CNA). Alți 13 condamnați influenți au fost transferați în alte locuri de detenție.

Ilie Gulca
14/06/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii