Andrei Neguța a fost pus sub învinuire. Riscă până la 10 ani de închisoare

Ilie Gulca
30/12/2020

Procurorii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) l-au pus sub învinuire pe Andrei Neguța, fostul ambasador al Republicii Moldova la Moscova. Diplomatul a fost recunoscut și audiat în calitate de învinuit pentru complicitate la contrabandă. Neguța a pledat nevinovat, cu menținerea declarațiilor date în calitate de bănuit.

Invocând „necesitățile urmăririi penale”, oamenii legii au solicitat arest preventiv pentru 30 de zile pentru fostul ambasador. Acesta riscă de la trei până la zece ani de închisoare pentru astfel de infracțiuni.

„În acest dosar figurează patru învinuiți: doi se află în arest în izolatorul de detenție provizorie. În privința altui învinuit, instanța a dispus arestul în contumacie, cu anunțarea în urmărire, iar în privința celui de-al patrulea învinuit, fost ambasador, astăzi [miercuri], urmează să se pronunțe judecătorul de instrucție”, se detaliază într-un comunicat al Procuraturii Generale.

La începutul lunii decembrie, în același dosar, a fost reținut șoferul microbuzului cu numere diplomatice în care au fost depistate cutii cu anabolizante. PCCOCS a dispus învinuirea șoferului pentru tentativă de contrabandă cu anabolizante și substanțe psihotrope.

Serviciul de Informații și Securitate (SIS), în comun cu Serviciul Vamal, a contracarat, la 5 decembrie, o tentativă de trafic ilicit cu anabolizante, la Postul vamal Palanca, la ieșirea din Republica Moldova spre Ucraina. 

Produsele au fost depistate în compartimentul pentru marfă al unui microbuz cu plăcuțe de înmatriculare ale corpului diplomatic, care aparține Ambasadei Moldovei la Moscova. Potrivit estimărilor, evaluarea lotului se cifrează la peste 8 milioane de lei.

Ilie Gulca
30/12/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii