Examinarea dosarului în care ex-judecătoarea Maria Tertea este învinuită de trafic de influenţă bate pasul pe loc la Judecătoria Hâncești, sediul Ialoveni. Majoritatea şedinţelor au fost amânate fiind invocate motive de boală a inculpaţilor, avocaţilor şi membrilor completului de judecată.
Din data de 2 iulie 2021, zi în care urma să aibă loc prima ședință de judecată, și până în prezent, au fost programate 31 de ședințe, dintre care 26 au fost amânate. În data de 11 noiembrie a anului trecut instanţa a reuşit să depăşească şedinţa preliminară şi să treacă la audierea martorilor acuzării.
În afară de motivele de boală, şedinţele de judecată în dosarul Mariei Tertea au mai fost amânate pe motiv că a lipsit grefiera sau judecătorii erau antrenaţi în soluţionarea problemelor administrative.
Fosta judecătoare Maria Tertea a fost demisă din funcție de Consiliul Superior al Magistraturii în data de 22 martie curent, la un an din momentul în care a fost reținută în flagrant în timp ce primea mită de la un agent economic.
Tertea ar fi pretins 15 mii de dolari ca să intervină pe lângă alți colegi ai săi pentru adoptarea unei soluții favorabile într-un litigiu civil. Procurorii au documentat acțiunile ilicite ale judecătoarei, aceasta fiind reținută și învinuită de primirea a 11 mii de dolari din suma inițial pretinsă. Magistrata a fost reținută în flagrant împreună cu cel care i-a oferit banii. Ambii au fost puși sub învinuite pentru două episoade de trafic de influență.
Cele două dosare în privința judecătoarei au fost inițiate prin ordonanța procurorului general, Alexandr Stoianoglo, ulterior fiind conexate într-o procedură unică.
Finanţatori:
Parteneri: