DOC// Din închisoarea Rahova, Cristian Rizea face un nou apel la justiția moldovenească

Viorica Mija
04/03/2024
Sursa: FB//Cristian Rizea

Fostul deputat român Cristian Rizea, deținut actualmente în Penitenciarul Rahova (România), continuă lupta în justiție pentru a-și redobândi cetățenia Republicii Moldova, retrasă în 2020 de fostul președinte, Igor Dodon. Un nou demers privind legalitatea actelor emise în privința sa de către Președinția Republicii Moldova a fost depus la Curtea de Apel Chișinău. În cerere apare un alt nume al excentricului politician, și anume Mihai Cristian Luigi. Extrădat de autoritățile moldovenești în luna aprilie 2023, Rizea are pe rolul instanțelor moldovenești mai multe procese, majoritatea dintre acestea sunt contravenționale. Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice (CIJM) au deconspirat luxul în care trăia Rizea la Chișinău, după ce a fost condamnat în România pentru corupție și s-a refugiat în Republica Moldova. O altă investigație arată cum își asigura un trai pe picior larg din bani împrumutați.

Cristian Rizea a fost extrădat autorităților din România în seara zilei de 27 aprilie 2023. El a fost preluat de Poliția Română și plasat în penitenciar. 

Rizea s-a refugiat la Chişinău în 2017, cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanţă la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru acţiuni de corupţie.

Fostul politician român a devenit cunoscut publicului larg din Republica Moldova la sfârşitul primăverii anului 2021, atunci când s-a lansat în politică cu formaţiunea NOI. Ulterior, el a început să înregistreze video şi să distribuie pe reţelele de socializare aşa-zisele „dezvăluri”, fiind denunţat de mai multe ori pentru defăimare.

Cristian Rizea a fost subiectul unei anchete a Centrului de Invstigaţii Junalistice din Moldova despre cum şi-a procurat un imobil de lux într-un cartier select din Chişinău. Într-un interviu realizat în cadrul anchetei, Rizea a declarat că a obţinut cetăţenia moldovenească datorită faptului că bunica sa este originară din satul Congaz, raionul Comrat.

Rizea a fost parlamentar PSD în perioada 2008-2016. Până să ajungă deputat, a deţinut mai multe funcţii: șef de cabinet al ministrului Tineretului, Georgiu Gingăraș, din guvernul lui Adrian Năstase, în 2000, director general al Agenției Naționale Pentru Sprijinirea Inițiativelor Tinerilor din 2002 până în 2006.

Funcția cea mai importantă pe care a avut-o în partid a fost cea de secretar executiv (2010-2013), urmată de cea de președinte al sectorului 5 din Bucureşti. În martie 2016, cu câteva luni înainte de alegerile locale, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut aviz pentru reținerea și arestarea deputatului în baza bănuielilor de trafic de influență, spălarea banilor şi influențarea declarațiilor martorilor.

DNA a cerut în 7 ani de închisoare pentru Rizea. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitive, în 2019, la patru ani şi opt luni închisoare cu executare. Cu doi ani mai devreme, în timpul desfășurării anchetei și procesului, Rizea a primit statutul de cetățean al Republicii Moldova.

În mai 2019, Ministerul Justiţiei din România a solicitat autorităţilor de la Chişinău extrădarea lui Rizea. Ministerul Justiţiei din Republica Moldova a transmis o adresă Ministerului Justiţiei din România prin care a informat că nu poate fi iniţiată procedura de extrădare întrucât Cristian Rizea este şi cetăţean al Republicii Moldova.

În toamna anului 2020, Igor Dodon i-a retras cetăţenia lui Rizea, dar acesta a contestat decretul prezidenţial în instanţă.

Viorica Mija
04/03/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii